Alarma COD GALBEN – aventura liniștită în fața ecranului

Dragos esti fantastic. Sunt Julia Bocea fosta ta colega de scoala. Esti super tare, imi place blogul tau, gandirea ta si mai ales viata pe CARE AI DECIS S-O TRAIESTI, CU MAJUSCULA.
FELICITARI SI KEEP ON MOVING.
SALUTARI DIN INSULELE CANARE

apropo ..imi place mult comparatia ta a oamenilor cu cainii maidanezi…

ma, eu fac cumva
si poate te conving sa ne vedem si dupa ce plec

Am primit un comment pe http://www.timisoara.ro la care n-am avut spatiu sa-i raspund acolo si-i raspund aici.

Comentariul cu pricina:
“Time is money , but… — gabi
da dragos, ai dreptate, e fantastic sä ai timp sä zbori unde vrei, dar eu stiu sigur cä la companiile aeriene se pläteste tot cu bani, nu cu timp si acestia trebuie in general intii cistigati!?schöne grüße gabi”

Parerea mea (sper sa nu sune prea sarcastic):
Gabi, intr-un fel ma bucur ca ai deschis subiectul asta.

Ca sa nu sune a filosofie sau predica am sa-ti dau exemple concrete. Concluziile le poti trage singura.

In 2005, cand am plecat in Tibet-Nepal-India, cu obiectivul principal de a urca un vf. din Himalaya lucram la Univ. Politehnica, cu un rahat de salariu de bugetar si colaboram la negru cu o firma ce organiza teambuilding-uri. Din cand in cand mai facem si cate un ciubuc din alpinism utilitar. Adica nu prea aveam nici timp nici bani, dar vroiam sa plec intr-o expeditie pe munti inalti.

M-am scremut sa fac un proiect si in vreo 4 luni am adunat – in 3 oameni – 20.000 EUR!

Mi-am luat concediu fara plata 3 luni si am plecat. Proiectul nu s-a facut singur. A implicat asumarea a o gramada de riscuri, nervi mancati si mai ales gestionarea a o gramada de incertitudini. Mai mult chiar, cu 3,5 luni inainte de a pleca mi-am rupt piciorul si am stat 2 luni in ghips, timp in care insa am facut multe sapaturi pe net pt proiectul cu expeditia. Si la 1,5 luni dupa ce mi-am scos piciorul din ghips AM PLECAT.

La inceputul lui 2006 lucram la fel ca in 2005. N-am mai avut chef de proiect, dosare de sponsorizare, conferinte de presa… si am plecat in Maroc pe bani imprumutati de la prietena mea. Dupa ce m-a intors (in februarie) am facut o firma de training si teambuilding (in care am investit 0 lei, ca atatia aveam, si multa munca si energie) si vazand ca merge treaba am renuntat la ½ din norma de la UPT si chiar inainte de a-mi fi platit toata datoria din Maroc am luat alti bani imprumut si mi-am luat bilet de avion pt. America de Sud.

In toamna 2007, dupa ce in februaire ma intorsesem din Am. de Sud (dupa 3 luni de concediu fara plata), mi-am dat demisia de la UPT, am tras cu firma sa-mi platesc datoria din Am. de Sud si in noiembrie am plecat in Egipt pt. o luna. In 2007 am castigat 470 EUR / luna. Departe de ceea ce multi considera un castig bun! Si totuisi din banii astia mi-am platit datoria pt. expeditia din Am. de Sud (cam 1600 EUR) si am facut o tura de o luna de scufundari in Egipt. Si asta in conditiile in care am mai si mers pe la concerte in Europa si in toate weekend-urile libere am facut ture la munte. Ca idee de buget de calatorie: in Egipt, in Dahab, am stat 3 pers. intr-o casuta cu 2 paturi mari, la 100 m de plaja, cu 0,66 EUR / noapte / pers., fara sa fi negociat tariful! O luna in Egipt, unde m-am indopat de-a dreptul, m-a costat 210 EUR si Open + Advanced O.W. PADI + 4 safari-uiri de scufundari + 1 live aboard au costat 700 EUR (pe astea insa le-am negociat aspru).

Etc…

In prezent -chiar azi- urmeaza sa-mi cumpar biletul de avion pt. Indonezia unde voi sta 1 an, din septembrie, cu o busra culturala la care am aplicat in iarna. Am amanat pana acum cumpararea biletului pt. ca nu stiam daca voi strange suficienti bani pt. 1 an acolo. Si n-am starns dar, voi cauta sa mai lucru si pe acolo cate ceva. Apropos, zborul spre Indonezia ma costa 297 EUR (mai putin decat probabil isi imagineaza majoritatea). Daca o sa moara afacerea de aici, voi cauta sa fac altceva. Daca nu o sa vad…

Ca sa nu m-a mai dau pe mine de exemplu, trec la alte modele si stiluri de viata:

Am un prieten ce lucreaza ca softist la o corporatie, in Tim, care in 2007 si-a luat an sabatic si cu 6000 EUR ce-i pusese la ciorap a umblat un an prin Asia. Si nu-ti imagina ca si-a mancat de sub unghie.

Si mai am un prieten, care lucreaza softist la aceeasi corporatie (sunt vreo mie de calculatorisiti acolo) cu un salariu cel putin la fel de mare cu al primului, care avea apartamentul lui in Timisoara (celalalt platea chirie) si care in singura luna de concediu pe care o avea, s-a dus sa lucreze salahor pe santier in Germania, ca sa mai adune bani pt. a-si schimba o parte din mobila si pt. a mobila camera copilului ce urma sa se nasca.

Acum 2 saptamani, niste prieteni – tot din Tim – care au copil de 1,5 luni si-au luat bilet de avion pt. Indonezia unde vor sta 4 luni. Avand o situatie materiala mediocra, bugetul lor pt. cele 4 luni e mai mic decat al unei familii care ‘se respeta’ pt. 10 zile de revelion in Europa.

Prietenul din exemplul anterior a ales sa munceasca ca bou’ (sper sa nu se supere cine se recunoaste) la plantatia altora si sa traiasca si el si copilul încontinuu intre betoane si gaze de esapament, pt. a face risipa (inlocuit de mobila buna) si pt. a mobila camera unui copil care pana la cativa ani orcum nu va realiza ce-i cu mobila aia. Si nu e o persoana careia sa-i placa shopping-ul si in nici un caz traiul intre betoane. Dar “ce sa faca?” / “asta e”… Ceilalti insa (aia cu 4 luni in Indonezia), au ales sa traisca si ei si copilul cateva luni, pe o insula exotica, in liniste, aer curat si cu mancare sanatoasa. Au ales asta nu pt. ca “n-au incotro”, ci pt. ca asta isi doresc.

Mai dau un singur exemplu: in 2008, prietena mea care lucra part-time ca team assistant la o multinationala in Timisoara (iti imaginezi pe ce salariu) si-a dat demisia pt. a pleca 1 an in Indonezia cu o bursa culturala, bazandu-se pe bursa aia de 75 EUR/luna, economiile ei dintr-un an si speranta ca va mai lucra ceva pe acolo. Nu si-a gasit de lucru si s-a intors leftera dupa doar 8 luni. Dar a umblat 8 luni prin Indonezia si a descoperit alt mod de viata. Acum, lucra tot t.a. la o corporatie din Timisoara dar, zilele astea, semenaza un contract pt. un job in marketing (gasit pe internet dupa luni de cautari si zeci de aplicari) in Kuala Lumpur, pe un salariu aproape dublu, un job la care nu va avea program la birou, pt. care va putea lucra de oriunde are internet. Adica si de pe plaja. Si in Malaezia sunt o gramada de insule si de locuri extraordinare.

Mai am o gramada de exemple de cunoscutii care sunt constienti ca au timp si il controleaza astfel incat sa-si traiasca visele / viziunea (oricare ar fi asta), unii cu copii, altii fara, unii cu firma lor, alti angajati prin corporatii, unii de 20 si ceva de ani altii de 40 si ceva. Si niciunul dintre acestia nu e rentier, sau intretinut de altii, sau castigator la loto, ba majoritatea au chiar venituri modeste pt. clasa de mijloc..

Din categoria prietenului inginer – salahor – hard-worker, care se simte sub slapul vietii sunt, din pacate, mult mai multi, care-si traiesc din plin – constienti sau nu – frustrarile.

Dintre acestia din urma, pe cei care spun ca ‘n-au timp’ sau ‘ca-i invidieaza’ pe cei ce incearca sa-si traiasca visele, ii consider ca nu sunt sinceri fata de ei insisi: realitatea e ca de fapt, nu-si asuma modul de viata ales.

Fac o paralela – comparatie, poate deplasata, intre cainii maidanezi care alearga si latra cand vor, fut cand vor (sau macar au ocazia sa) se iau la bataie si-si delimiteaza teritorii dar, trebuie sa-si castige viata ora cu ora, si cei de casa, care primesc mancare si caldurica dar, ies afara doar cand are stapanu’ chef si in rest, stau dresati, castrati si pieptanati regulamentar, latrand de dupa gard.

Din punctul meu de vedere, in privinta asta, deosebirea dintre oameni si caini e ca oamenii, in general, pot sa-si constientizeze situatia si pot alege din ce categorie fac parte.

Nu vreau sa fiu sarcastic si moarlist si nici nu-mi pup bicepsii nedezvoltati. Sper mai degraba sa inspir putin.

Minunate locuri, eu unul practic pot sa spun ca le-am “descoperit” (asta ca sa citez ce-ai scris despre agentiile de turism ..si consider ca ai scris foarte bine!) prin aceste randuri. Mai mult poate pentru ca le-ai scris asa cum le-ai vazut si cum erau. Incercam sa facem la fel ca tine, si eu si sotia mea.
La cat mai multe ture!!

Multumesc pt. aprecierea incurajatoare!
Sper ca ce scriu sa fie pe interesul vostru.
Odata ce te pornesti la umblat prin lume vei vedea ca locurile alea nu-s deloc asa indepartate si mai ales nu sunt inaccesibile financiar / informational / fizic unui individ “mediu”. Cei care nu merg si spun ca le-ar place dar nu pot, in general ori sunt intr-un blocaj mental ori nu sunt sinceri cu ei.
Acu’, nelegat de comentariul tau: ce-mi place mai mult decat in RO in locurile unde umblu, e ca inca exista zone intinse cu natura nealterata de civilizatia noastra si oameni care traiesc in armonie cu natura din acele locuri. Deasemena imi place ca cunosc oameni ce traiesc dupa alte valori, in alte sisteme sociale si asta imi confirma ca am o multitudine de optiuni in a-mi trai viata si ca exista o multitudine de chestii care ma pot face multumit.