Povești cu triburi – XI – Vânătoare în pădurea lui Kaitahu Upuan

  1. Tabăra de vânătoare
  2. Două zile de orez cu raci
  3. Cassowary-ul
  4. Cerbul
  5. Legea junglei
  6. Mai departe


1. Tabăra de vânătoare

Tocmai mă așezasem confortabil pe prispă, cu cafeaua și gogoșile…
– Mister, plecăm la pădure?
Buang așteaptă zâmbind răspunsul și-mi dau seama că voi pleca cu el.

Nu mă mai surprinde spontaneitatea. Și nu-l mai întreb cât timp vom sta la pădure. Am să aflu la întoarcere. Până Buang bea o cafea, îmi fac rucsacul. După tura trecută, renunț la hamac, obiectivul tele, GPS și la un rând de haine. Conservele de macarel? Nu. Mă bazez pe ce o să prindă Buang. Iau mai mult tutun pentru el. Verific sculele foto și le bag într-o pungă cu săculeții de silica gel, apoi pun totul într-o pungă mai solidă. Bag și restul lucrurilor în pungi și apoi toate pungile în rucsac. Leg izolirul pe o parte și maceta pe cealaltă. Rucsacul în spate, geanta foto pe umăr, trag o pungă peste ea și-s gata.

Read more →

Povești cu triburi – X – Strămoșul Pământ și tabuuri naulu

  1. În Huaulu
  2. Kaitahu upuan – strămoșul locului


1. În Huaulu

Ies pe prispă și-mi pun cafeaua lângă găleata cu gogoși. Trag un scaun și mă așez confortabil. De pe prispa casei învățătorului se vede tot satul. Este dimineața, copiii coboară spre școală, vecinii de vizavi pleacă la grădină, niște femei se duc cu ligheanele cu rufe spre râu…
„- Mister, dacă stai afară, poți să dai pâine când vine cineva? O mie bucata. Ibu este la bucătărie.” Îmi strigă ibu, din spate. Ibu (nevasta învățătorului) face mereu gogoși, sau chifle umplute cu zahăr de palmier pe care le vinde dimineața, de obicei copiilor care coboară la școală. (“Pâine” este denumirea generică pentru ceea ce este din aluat crescut).
Peste zi, în sat, se lasă liniștea. Majoritatea sunt plecați, fie la pădure fie cu alte treburi, iar cei rămași stau în casă, feriți de soarele foarte puternic aici. Și eu rămân acum în sat. Trândăvesc, cu o cafea, o gogoașă și un kertek. Îmi notez în jurnal câte ceva din ultimele zile, revăd pozele făcute și mai șterg dintre ele…

Din când în când, în călătoria mea aventuroasă, dau peste câte un loc în care știu ceea ce urmează mâine (fără presiunea agendei) și unde mă simt bine alături de gazdele mele. Îmi formez tabieturi, mă relaxez și-mi adun gândurile. Huaulu este așa un loc.

Read more →

Povești cu triburi – IX – 24h interculturale

Povestea călătoriei de la Bula (din zona tribului Bati) la Huaulu (o așezare a tribului Naulu). 24 de ore, între lumi diferite, prin no man’s land

  1. La bordel
  2. În mașină
  3. Despre tribul vecin
  4. La o ceremonie tribală
  5. Epilog


1. La bordel

Îi explic, cred că pentru a treia oară, șoferului unde vreau să cobor: „După Wakai, trecem de Rumah Sokat și, undeva între două sate, se face un drum larg, construit recent, de pământ. E, pe stânga, cum mergem noi. Tot acolo, pe dreapta, este o gheretă, ca o stație de autobuz, pe care scrie mare: Halte Huaulu.” Șoferul se contrazice cu ajutorul lui, nu le este clar unde-i locul ăla, deși parcurg aproape zilnic drumul respectiv, dealtfel singurul drum de mașină de aici. Îi las să discute și mă uit pe geam.

Peisajul este cam monoton. Mai mult pădure, întreruptă uneori de plantații de palmier de ulei. Cum n-am dormit destul în ultimele zile, sper să nu adorm. Să fiu pe fază când ajungem la drumul de Huaulu, să le zic să oprească.

Read more →

Povești cu triburi -VIII- În pădure, cu vânătorul naulu

  1. Plecarea la pădure
  2. Prima zi în pădure – spre tabără
  3. Prima zi în pădure – la vânătoare
  4. A doua și a treia zi în pădure
  5. A patra zi în pădure și vestea din sat


1. Plecarea la pădure

Din Bula am prins o mașină spre Masohi, cu care am mers până în dreptul haltei Huaulu (articolul anterior). De acolo, am luat-o pe jos, cam 45 de minute până-n satul Huaulu unde m-am dus direct la casa învățătorului, cel la care dormisem în tura de traversare a Seramului. I-am spus că vreau să stau două trei săptămâni în Huaulu, să văd cum trăiește lumea de acolo, să aud poveștile lor și dacă se poate, să merg cu ei la pădure când vânează. Învățătorul, un tip foarte fain, m-a invitat să stau cât vreau în casa lui. Familia lui m-a adoptat pe perioada șederii mele în Hualu. Și a vorbit cu unul dintre vânătorii buni din sat, îl cheamă Buang, să mă ia cu el când merge la pădure.

–  Mister! A venit bapak Buang, e gata să plece la pădure! Mister merge cu el?
Răspund din reflex: Da, stați un pic! Las foile din mână (citeam ceva) si mă ridic forțând să mă conectez la realitate.
O întreb pe ibu (nevasta învățătorului, care-mi strigase de afară; ibu = apleativ pentru femei, în Indonezia, în general, este foarte nepoliticos să le spui celor mai în vârstă pe nume): Ce?
– Bapak Buang așteaptă. Zice că merge cu mister la pădure.
– Cănd?
– Acum.
Da… mă gândesc rapid la tură, la bagaj. O întreb pe ibu:
– Cât timp stăm în pădure?
– Nu ştiu
Read more →

Povești cu triburi -VII- Tribul invizibil din Estul Seramului

  1. Email: Oameni care zboară și polițiști
  2. Email:„Oameni care zboară și polițiști” continuă
  3. Înspre Est
  4. O vizită scurtă la oamenii invizibili

1. Email: Oameni care zboară și polițiști

7 februarie 2012, din Bula:

Salut!

Am ajuns insfarsit “unde a zis dracu: Noapte buna!”, adica in Bula, in partea de Est a coastei de Nord a Seramului, aproape de teritoriul tribului Bati.

Prima data am auzit despre Bati in Manusela, de la seful satului si al tribului de acolo. Apoi am tot intrebat despre ei. Peste tot am auzit ca: zboara, au aripi ca liliecii dar cand ajung acasa devin oameni, rapesc oameni prin vraji, mori daca atingi un obiect dupa ce l-au atins ei, satele lor nu se pot vedea daca ei nu vor, adica daca treci prin sat auzi zgomote de oameni si de gaini dar nu vezi nimic… Tuturor le este teama de puterile oamenilor Bati. Unora parca le este teama sa si povesteasca. N-am mai auzit chestii de astea despre nici un trib pana acum, desi prin Indonezia cam toti au in cap povesti cu fantome. Am devenit curios.

Read more →

Povești cu triburi -VI- Maluku, traversarea Seramului

  1. Email: Maluku, junglă și misionari
  2. Începutul poveștii
  3. Haruku: războiul tribal și casa cu buric
  4. Masohi: birouri goale cu funcționari
  5. Seram de la S la N, 9 zile prin junglă

1. Email: Maluku, junglă și misionari

26 ianuarie 2012, din Ambon:

Salut!   Care, cum, ce faceti? Pe unde?

Eu in Maluku, in Estul Indoneziei, la caldura mare, cu peste si orez, prin sate unde casele au buric in tavan, bastinasii din tribul Bati zboara ca liliecii (dar noi nu-i putem vedea), pesterile si muntii sunt pazite de stafii, daca vrei sa te pisi in rau trebuie sa-ti anunti tovarasii de drum ca altfel se supara spiritele locului… Evident sunt si orase cu tot ce trebuie, supermarket-uri, universitati, banci ai caror functionari iti pot povesti despre razboaiele actuale dintre triburile lor si vraji care-i pot face invulnerabili la taieturile de maceta… Maluku este deja pe alta planeta, conditia sa ajungi aici este sa vorbesti indoneziana si sa fi relaxat.

Tocmai am terminat o tura foarte faina la munte. Poate suna a cliseu: tura asta a fost o aventura pe care de mult o cautam si care nu cred c-o pot gasi in multe locuri. Si continua.

Acum o saptamana am facut o tura prin Seram (insula din Maluku) pe care o planuiam de acum 3 ani, cand am fost cu Fane si Misa pe o parte din traseul respectiv. Anul asta, cu Iulius si Dan am traversat insula Seram de la Sud la Nord, prin zona Manusela.

Read more →

Povești cu triburi din Indonezia și Noua Guinee – Introducere

  1. Povestea
  2. 2009 – oamenii din junglă
  3. La triburi

1. Povestea

Demult, pe malul lui Barito (râu din Sudul Kalimantanului) trăiau doi frați, Ayuh și Basiwara cu familiile lor. Ayu, fratele mai mare, era mai leneș. Lui îi plăcea să trăiască liber și fără griji. Basiwara, cel mic, era mai chibzuit, harnic și ambițios. Fiecare avea animale pe care le lăsa să pască libere. Cu vremea au început să se așeze și alți oameni în împrejurimi și de teamă să nu le dispară animalele Basiwara s-a gândit într-o zi să pună garduri pentru ele. Ayuh însă i-a zis că nu vrea să-și țină animalele după garduri și că mai bine pleacă de lângă așezările de jos, pe văile dintre Munții Meratus și-și lasă animalele libere prin pădure. Din Basiwara se trage neamul Banjar, iar din Ayuh dayakii meratus sau dayakii de munte. Casele dayakilor nu au garduri și animalele lor umblă libere. Unii zic că neavând garduri animalele lui Ayuh s-au împrăștiat prin pădure și au devenit animale sălbatice, așa că dayakii sunt vânători. La început, Dumnezeu le-a dat la amândoi câte o carte sfântă. Basiwara a păstrat cartea și a tot citit din ea. Banjar a devenit regat musulman. Ayuh, strămoșul dayakilor meratus, a mâncat cartea de la Dumnezeu și acum urmașii lui comunică cu zeii în pădure și în interiorul lor.  (Legenda tribului Dayak din Munții Meratus, auzită de la oamenii din Juhu (vezi articolul). Dayakii Meratus sunt un trib din Sudul Kalimantanului, trăiesc din agricultură, vânătoare și cules fructe de pădure, sunt seminomazi și păstrează credințele animiste. Regatul musulman Banjar s-a aflat pe teritoriul actualei provincii Kalimantanul de Sud, cu capitala la Banjarmasin)

În septembrie 2010  am plecat în Indonezia cu gândul la mare, la junglă şi la comunităţi tribale care încă trăiesc în şi din pădure. Am plecat pentru zece luni, cu o bursă culturală oferită de guvernul indonezian şi am rămas doi ani acolo, timp în care pe lângă crusurile de indoneziană (obiectul bursei) am căutat să ajung în astfel de comunităţi. Agenda cursrurilor foarte aerisită, cu trei luni de vacanţă la fiecare trei luni de cursuri şi permisul de şedere, pe care l-am extins pentru încă un an odată cu bursa, au fost tot ce am avut nevoie să primesc. Restul era acolo, a trebuit doar să-l descopăr.

Read more →