Povești cu triburi XIII – La korowai, cu arcuri, manele și misionari

  1. De introducere
  2. Basman
  3. Spre casele din copaci
  4. Yaniruma – Senimburu, Guță
  5. Misiunea, misionarii și limba korowai


1. De introducere

După 23 de zile, de la plecarea din Lombok, am ajuns în Basman, un sat la limita sudică a teritoriului korowailor. De acolo am luat-o la picior, din cătun în cătun, fără să putem stabili un itinerar și-o agendă, de care să ne ținem. Singurul reper a fost viza, care expira în 25 august, în 41 de zile.

Teritoriul korowailor e strâns între râurile meandrate de la sud de Munții Maoke, pe distanțe ce le bați la picior, chiar și desculț, în patru zile. În pădurile de acolo sunt mlaștini cu apă taninoasă, ca ceaiul negru, și din loc în loc se deschid luminișuri, pe teren ferm, în care locuitorii și-au construit case în copaci.

Acolo am ajuns la o confluență între vremuri.
Read more →

Share if you likeShare on FacebookShare on Google+Pin on PinterestTweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Povești cu triburi – XI – Vânătoare în pădurea lui Kaitahu Upuan

  1. Tabăra de vânătoare
  2. Două zile de orez cu raci
  3. Cassowary-ul
  4. Cerbul
  5. Legea junglei
  6. Mai departe


1. Tabăra de vânătoare

Tocmai mă așezasem confortabil pe prispă, cu cafeaua și gogoșile…
– Mister, plecăm la pădure?
Buang așteaptă zâmbind răspunsul și-mi dau seama că voi pleca cu el.

Nu mă mai surprinde spontaneitatea. Și nu-l mai întreb cât timp vom sta la pădure. Am să aflu la întoarcere. Până Buang bea o cafea, îmi fac rucsacul. După tura trecută, renunț la hamac, obiectivul tele, GPS și la un rând de haine. Conservele de macarel? Nu. Mă bazez pe ce o să prindă Buang. Iau mai mult tutun pentru el. Verific sculele foto și le bag într-o pungă cu săculeții de silica gel, apoi pun totul într-o pungă mai solidă. Bag și restul lucrurilor în pungi și apoi toate pungile în rucsac. Leg izolirul pe o parte și maceta pe cealaltă. Rucsacul în spate, geanta foto pe umăr, trag o pungă peste ea și-s gata.

Read more →

Share if you likeShare on FacebookShare on Google+Pin on PinterestTweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Povești cu triburi – IX – 24h interculturale

Povestea călătoriei de la Bula (din zona tribului Bati) la Huaulu (o așezare a tribului Naulu). 24 de ore, între lumi diferite, prin no man’s land

  1. La bordel
  2. În mașină
  3. Despre tribul vecin
  4. La o ceremonie tribală
  5. Epilog


1. La bordel

Îi explic, cred că pentru a treia oară, șoferului unde vreau să cobor: „După Wakai, trecem de Rumah Sokat și, undeva între două sate, se face un drum larg, construit recent, de pământ. E, pe stânga, cum mergem noi. Tot acolo, pe dreapta, este o gheretă, ca o stație de autobuz, pe care scrie mare: Halte Huaulu.” Șoferul se contrazice cu ajutorul lui, nu le este clar unde-i locul ăla, deși parcurg aproape zilnic drumul respectiv, dealtfel singurul drum de mașină de aici. Îi las să discute și mă uit pe geam.

Peisajul este cam monoton. Mai mult pădure, întreruptă uneori de plantații de palmier de ulei. Cum n-am dormit destul în ultimele zile, sper să nu adorm. Să fiu pe fază când ajungem la drumul de Huaulu, să le zic să oprească.

Read more →

Share if you likeShare on FacebookShare on Google+Pin on PinterestTweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Povești cu triburi -VI- Maluku, traversarea Seramului

  1. Email: Maluku, junglă și misionari
  2. Începutul poveștii
  3. Haruku: războiul tribal și casa cu buric
  4. Masohi: birouri goale cu funcționari
  5. Seram de la S la N, 9 zile prin junglă

1. Email: Maluku, junglă și misionari

26 ianuarie 2012, din Ambon:

Salut!   Care, cum, ce faceti? Pe unde?

Eu in Maluku, in Estul Indoneziei, la caldura mare, cu peste si orez, prin sate unde casele au buric in tavan, bastinasii din tribul Bati zboara ca liliecii (dar noi nu-i putem vedea), pesterile si muntii sunt pazite de stafii, daca vrei sa te pisi in rau trebuie sa-ti anunti tovarasii de drum ca altfel se supara spiritele locului… Evident sunt si orase cu tot ce trebuie, supermarket-uri, universitati, banci ai caror functionari iti pot povesti despre razboaiele actuale dintre triburile lor si vraji care-i pot face invulnerabili la taieturile de maceta… Maluku este deja pe alta planeta, conditia sa ajungi aici este sa vorbesti indoneziana si sa fi relaxat.

Tocmai am terminat o tura foarte faina la munte. Poate suna a cliseu: tura asta a fost o aventura pe care de mult o cautam si care nu cred c-o pot gasi in multe locuri. Si continua.

Acum o saptamana am facut o tura prin Seram (insula din Maluku) pe care o planuiam de acum 3 ani, cand am fost cu Fane si Misa pe o parte din traseul respectiv. Anul asta, cu Iulius si Dan am traversat insula Seram de la Sud la Nord, prin zona Manusela.

Read more →

Share if you likeShare on FacebookShare on Google+Pin on PinterestTweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Povești cu triburi -V- Pădurile cu stafii ale dayakilor meratus

  1. În pădurea cu stafii
  2. Despre avioane, cauciuc și triburi
  3. La finalul poveștilor cu dayaki și continuarea

1. În pădurea cu stafii

După ceremonia Aruh din Juhu (articolul anterior) Dayat și Hari s-au întors în Banjarmasin, dar eu am rămas încă vreo două săptămâni în zona Munților Meratus, ca să dau o tură și prin alte cătune ale dayakilor de acolo.

În partea superioară a bazinului râului Alai sunt mai multe cătune, aflate la jumătate de zi de mers între ele și respectiv la una sau două zile de la ”drumul pentru două roți”. (Drumurile se împart în: drumuri mari, drumuri pentru două roți și drumuri de pădure, care pot fi drumuri de sat, sau de vânători.) Pe hărțile ce le-am găsit cu zona aceasta, nu este trecut niciunul dintre cătunele dayakilor  și nici măcar văile și crestele nu sunt plasate exact. În Kyu, un sat de la poalele munților, tocmesc cu un dayak din cătunele de sus să-mi fie ghid.

Împreună cu  Pa’ Rushmi, tatăl prietenului nostru dayak, plec pentru patru zile într-o tură în jurul Halau-Halau Laki și Halau-Halau Bini, cele două vârfuri de unde spiritele veghează întreaga zonă.

Read more →

Share if you likeShare on FacebookShare on Google+Pin on PinterestTweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Povești cu triburi -IV- Dayakii de munte

  1. Întâlnirea cu dayakii
  2. Șamani în tricouri electorale

1. Întâlnirea cu dayakii

Indonezienii vorbesc cu respect despre puterea comunităților tribale care-și păstrează tradițiile. Un respect care ține la distanță, care stabilește granițe. Nu e vorba de forța fizica a celorlalți, ci de puterea lor magică, ilmu hitam (știința neagră) care aparține atât unor indivizi cât și teritoriului comunității respective.

Despre dayaki circulă multe poveşti, mai ales referitoare la războiul dintre ei și Tribul Madura de la începutul anilor 2000 când și-au dat în gură cu macetele, și-au tăiat capetele… „Dayakii au simțit că sunt amenințați și au coborât deodată, din munți, din sate de care noi nici nu știm că există…” ”Războinicii dayaki pot deveni invizibili. În timpul luptelor se vedeau doar macetele lor zburând singure prin aer.” “Știm că tu nu crezi, dar am văzut filmări, sunt și pe Youtube” au adăugat pritenii din campus.

După tura prin Halong (articolul anterior) am plecat însfârşit la pădure, împreună cu Dayat și Hari, doi prieteni de la MAPALA din Banjarmasin. Am plecat spre Munții Meratus (în Sudul insulei Borneo), unde în bazinul Râului Alai spre cătunele dayakilor meratus sau dayakilor bukit (bukit = munte/deal) un sub-grup al Tribului Dayak din Borneo.

Read more →

Share if you likeShare on FacebookShare on Google+Pin on PinterestTweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Povești cu triburi din Indonezia și Noua Guinee – Introducere

  1. Povestea
  2. 2009 – oamenii din junglă
  3. La triburi

1. Povestea

Demult, pe malul lui Barito (râu din Sudul Kalimantanului) trăiau doi frați, Ayuh și Basiwara cu familiile lor. Ayu, fratele mai mare, era mai leneș. Lui îi plăcea să trăiască liber și fără griji. Basiwara, cel mic, era mai chibzuit, harnic și ambițios. Fiecare avea animale pe care le lăsa să pască libere. Cu vremea au început să se așeze și alți oameni în împrejurimi și de teamă să nu le dispară animalele Basiwara s-a gândit într-o zi să pună garduri pentru ele. Ayuh însă i-a zis că nu vrea să-și țină animalele după garduri și că mai bine pleacă de lângă așezările de jos, pe văile dintre Munții Meratus și-și lasă animalele libere prin pădure. Din Basiwara se trage neamul Banjar, iar din Ayuh dayakii meratus sau dayakii de munte. Casele dayakilor nu au garduri și animalele lor umblă libere. Unii zic că neavând garduri animalele lui Ayuh s-au împrăștiat prin pădure și au devenit animale sălbatice, așa că dayakii sunt vânători. La început, Dumnezeu le-a dat la amândoi câte o carte sfântă. Basiwara a păstrat cartea și a tot citit din ea. Banjar a devenit regat musulman. Ayuh, strămoșul dayakilor meratus, a mâncat cartea de la Dumnezeu și acum urmașii lui comunică cu zeii în pădure și în interiorul lor.  (Legenda tribului Dayak din Munții Meratus, auzită de la oamenii din Juhu (vezi articolul). Dayakii Meratus sunt un trib din Sudul Kalimantanului, trăiesc din agricultură, vânătoare și cules fructe de pădure, sunt seminomazi și păstrează credințele animiste. Regatul musulman Banjar s-a aflat pe teritoriul actualei provincii Kalimantanul de Sud, cu capitala la Banjarmasin)

În septembrie 2010  am plecat în Indonezia cu gândul la mare, la junglă şi la comunităţi tribale care încă trăiesc în şi din pădure. Am plecat pentru zece luni, cu o bursă culturală oferită de guvernul indonezian şi am rămas doi ani acolo, timp în care pe lângă crusurile de indoneziană (obiectul bursei) am căutat să ajung în astfel de comunităţi. Agenda cursrurilor foarte aerisită, cu trei luni de vacanţă la fiecare trei luni de cursuri şi permisul de şedere, pe care l-am extins pentru încă un an odată cu bursa, au fost tot ce am avut nevoie să primesc. Restul era acolo, a trebuit doar să-l descopăr.

Read more →

Share if you likeShare on FacebookShare on Google+Pin on PinterestTweet about this on TwitterShare on LinkedIn