Povești cu triburi -IV- Dayakii de munte

  1. Întâlnirea cu dayakii
  2. Șamani în tricouri electorale

1. Întâlnirea cu dayakii

Indonezienii vorbesc cu respect despre puterea comunităților tribale care-și păstrează tradițiile. Un respect care ține la distanță, care stabilește granițe. Nu e vorba de forța fizica a celorlalți, ci de puterea lor magică, ilmu hitam (știința neagră) care aparține atât unor indivizi cât și teritoriului comunității respective.

Despre dayaki circulă multe poveşti, mai ales referitoare la războiul dintre ei și Tribul Madura de la începutul anilor 2000 când și-au dat în gură cu macetele, și-au tăiat capetele… „Dayakii au simțit că sunt amenințați și au coborât deodată, din munți, din sate de care noi nici nu știm că există…” ”Războinicii dayaki pot deveni invizibili. În timpul luptelor se vedeau doar macetele lor zburând singure prin aer.” “Știm că tu nu crezi, dar am văzut filmări, sunt și pe Youtube” au adăugat pritenii din campus.

După tura prin Halong (articolul anterior) am plecat însfârşit la pădure, împreună cu Dayat și Hari, doi prieteni de la MAPALA din Banjarmasin. Am plecat spre Munții Meratus (în Sudul insulei Borneo), unde în bazinul Râului Alai spre cătunele dayakilor meratus sau dayakilor bukit (bukit = munte/deal) un sub-grup al Tribului Dayak din Borneo.

Read more →

Share if you likeShare on FacebookShare on Google+Pin on PinterestTweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Povești cu triburi -III- Dayakii Halong, șamanii funcționari publici

  1. Superman vs Batman (despre contextul cultural din Indonezia)
  2. Șamani, ritualuri și pariuri
  3. Epilog


1. Superman vs Batman (despre contextul cultural din Indonezia)

Din Banjarmasin (articolul anterior) plec împreună cu Dayat, câțiva prieteni localnici și profesorul lor de istorie spre Halong , un sat de dayaki, unde are loc o ceremonie pentru serbarea recoltării orezului. Deși comunitatea din Halong trăiește într-o zona dezvoltată (șosele, școli etc) credința animistă de la baza tradițiilor încă determină viața comunității și este exprimată deschis. Astfel de comunități sunt tot mai rare în Indonezia. Pe lângă evoluția social-economică există o presiune puternică, autorizată, a religiilor “bune” față de cele “greșite”, care lasă „în urmă” credințele băștinașilor și tradițiile legate de ele. Superman vs Batman. Care este mai adevărat?  Ministerul religiilor decide.

În Indonezia fiecare cetățean trebuie să urmeze una dintre cele șase religii autorizate de stat. (Islam, Hinduism, Catolicism, Protestantism, Budism și Confucianism). Şi fiecare religie are voie să aibă un singur Dumnezeu. În cazul că sunt mai mulți zei importanți, cum e în Hinduism, trebuie decis care-i cel mai important/puternic și pus în funcție. Asta deoarece în Coran scrie clar că există un singur Dumnezeu, iar Indonezia este o țară majoritar islamică (aproximativ 80%). Read more →

Share if you likeShare on FacebookShare on Google+Pin on PinterestTweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Povești cu triburi din Indonezia și Noua Guinee – Introducere

  1. Povestea
  2. 2009 – oamenii din junglă
  3. La triburi

1. Povestea

Demult, pe malul lui Barito (râu din Sudul Kalimantanului) trăiau doi frați, Ayuh și Basiwara cu familiile lor. Ayu, fratele mai mare, era mai leneș. Lui îi plăcea să trăiască liber și fără griji. Basiwara, cel mic, era mai chibzuit, harnic și ambițios. Fiecare avea animale pe care le lăsa să pască libere. Cu vremea au început să se așeze și alți oameni în împrejurimi și de teamă să nu le dispară animalele Basiwara s-a gândit într-o zi să pună garduri pentru ele. Ayuh însă i-a zis că nu vrea să-și țină animalele după garduri și că mai bine pleacă de lângă așezările de jos, pe văile dintre Munții Meratus și-și lasă animalele libere prin pădure. Din Basiwara se trage neamul Banjar, iar din Ayuh dayakii meratus sau dayakii de munte. Casele dayakilor nu au garduri și animalele lor umblă libere. Unii zic că neavând garduri animalele lui Ayuh s-au împrăștiat prin pădure și au devenit animale sălbatice, așa că dayakii sunt vânători. La început, Dumnezeu le-a dat la amândoi câte o carte sfântă. Basiwara a păstrat cartea și a tot citit din ea. Banjar a devenit regat musulman. Ayuh, strămoșul dayakilor meratus, a mâncat cartea de la Dumnezeu și acum urmașii lui comunică cu zeii în pădure și în interiorul lor.  (Legenda tribului Dayak din Munții Meratus, auzită de la oamenii din Juhu (vezi articolul). Dayakii Meratus sunt un trib din Sudul Kalimantanului, trăiesc din agricultură, vânătoare și cules fructe de pădure, sunt seminomazi și păstrează credințele animiste. Regatul musulman Banjar s-a aflat pe teritoriul actualei provincii Kalimantanul de Sud, cu capitala la Banjarmasin)

În septembrie 2010  am plecat în Indonezia cu gândul la mare, la junglă şi la comunităţi tribale care încă trăiesc în şi din pădure. Am plecat pentru zece luni, cu o bursă culturală oferită de guvernul indonezian şi am rămas doi ani acolo, timp în care pe lângă crusurile de indoneziană (obiectul bursei) am căutat să ajung în astfel de comunităţi. Agenda cursrurilor foarte aerisită, cu trei luni de vacanţă la fiecare trei luni de cursuri şi permisul de şedere, pe care l-am extins pentru încă un an odată cu bursa, au fost tot ce am avut nevoie să primesc. Restul era acolo, a trebuit doar să-l descopăr.

Read more →

Share if you likeShare on FacebookShare on Google+Pin on PinterestTweet about this on TwitterShare on LinkedIn