Povești cu triburi -IV- Dayakii de munte

  1. Întâlnirea cu dayakii
  2. Șamani în tricouri electorale

1. Întâlnirea cu dayakii

Indonezienii vorbesc cu respect despre puterea comunităților tribale care-și păstrează tradițiile. Un respect care ține la distanță, care stabilește granițe. Nu e vorba de forța fizica a celorlalți, ci de puterea lor magică, ilmu hitam (știința neagră) care aparține atât unor indivizi cât și teritoriului comunității respective.

Despre dayaki circulă multe poveşti, mai ales referitoare la războiul dintre ei și Tribul Madura de la începutul anilor 2000 când și-au dat în gură cu macetele, și-au tăiat capetele… „Dayakii au simțit că sunt amenințați și au coborât deodată, din munți, din sate de care noi nici nu știm că există…” ”Războinicii dayaki pot deveni invizibili. În timpul luptelor se vedeau doar macetele lor zburând singure prin aer.” “Știm că tu nu crezi, dar am văzut filmări, sunt și pe Youtube” au adăugat pritenii din campus.

După tura prin Halong (articolul anterior) am plecat însfârşit la pădure, împreună cu Dayat și Hari, doi prieteni de la MAPALA din Banjarmasin. Am plecat spre Munții Meratus (în Sudul insulei Borneo), unde în bazinul Râului Alai spre cătunele dayakilor meratus sau dayakilor bukit (bukit = munte/deal) un sub-grup al Tribului Dayak din Borneo.

După o zi plină de mers prin pădure, în care am trecut două creste și câteva râuri, auzim satul. Din spatele pâlcurilor de bambus se aud voci de oameni care lucrează pe ladang-uri (zone defrișate pentru plantații de orez, legume și banane) iar din vale se aud o grămadă de copii.

Se înserează când dăm cu ochii de sat, într-o zonă defrișată între munți. Intrăm printre casele din lemn construite pe stâlpi și ne ducem la casa lui kepala kampung (capul cătunului – ceva între șeful tribului și primar). Suntem poftiți în balai adat (casa de ceremonii). Se adună mai mulți localnici și urmează introducerile. Cu ce misiune am venit? Se așteaptă să fiu un misionar creștin, care sunt foarte activi în zonele izolate și bogate în resurse naturale. Faptul că n-am venit singur ci cu doi prieteni din Banjarmasin, colegi cu fiul unui dayak din satul de la poalele muntelui, mai relaxează atmosfera.

Cu noi vorbesc o combinație de Bahasa Indonezia (limba indoneziană) cu Bahasa Banjar (limba banjar). Limba banjar e apropiată de indoneziană, așa că sunt norocos. Intre ei însă vorbesc limba locală, una dintre cele 300 de limbi vorbite în Indonezia.

Aflu că mai fusese un alb pe acolo, acum aproximativ 25 de ani. O americancă ce a stat doi, trei sau cinci ani pe acolo și a făcut ceva cercetare etnologică. Oamenii se contrazic privitor la durată, în casa cui a stat și cu cine a învățat limba locală.

(Ulterior am dat de ea, o cheamă Anna Lowenhauot Tsing, e profesor de antropologie în America. A scris “In the realm of the Diamond Queen”, o carte despre dayakii Meratus. Am găsit cartea pe Amazon, pare interesantă, îmi place că nu pune accentul pe exotismul de acolo ci pe locul comunităților respective în societatea actuală, raportul lor cu guvernul…)

În timp ce stăm la povești, de la fiecare casă vine careva să ne aducă câte un coș cu orez, banane, carne de mistreț… după vreo oră se adună mâncare pentru mai bine de o săptămână. Dayat și Hari îmi spun că nu se face să nu primim. Acum înțeleg de ce înainte de a pleca din Banjarmasin ei își cumpăraseră doar țigări. “Cu mâncarea e lejer, ne descurcam acolo.”

Când am călătorit cu indonezieni am văzut că nu prea-și pun problema mâncării și a locului de dormit. Dormim unde ne prinde noaptea și evident că și mâncam la familia respectivă. Nu se pune problema de plătit, dar dacă avem țigări, cafea, zahăr și bomboane sunt bine primite.

La sate, mâncarea și majoritatea obiectelor nu par a fi doar pentru cineva anume. Probabil vine dintr-o societate în care mâncarea și obiectele nu se cumpără ci se iau din mediul înconjurător, care nu aparține unei persoane ci comunității / familiei. Satele sunt construite pe tana adat (pământ tradițional) care aparține tribului și ce e pe el e al tuturor membrilor tribului / clanului. Acum, în satele dezvoltate mâncarea se cumpără dar atitudinea a rămas aceeași: mâncarea din casă e pentru toți care intră în casă. Iar de dormit sau folosit anumite obiecte din casă nu se pune problemă că ar deranja pe cineva. (La început am fost surprins când îngrijitorul complexului unde locuiam  -la oraș- a intrat la mine și s-a servit cu ce aveam pe masă, sau când m-am undeva dus cu o pereche de șlapi și am plecat cu alta deoarece careva plecase între timp cu ai mei.)

S-a lăsat întunericul și poveștile de introducere cu kepala kampung par să se încheie. De la o casă se aude o tobă și parcă cineva cântând. Kepala kampung ne spune că e o acara kampung (ceremonie sătească). Unul dintre săteni e bolnav de mai multe zile și s-au adunat vecinii și șamanul la el. Întreb sfios dacă pot merge și eu. “Haide.”

Ne apropiem de casa din care toba și cântarea se aud tot mai puternic. Printre rosturile dintre stinghiile de bambus ale pereților se vede o lumină galbenă și se aud voci… Înainte să intru trag scurt cu ochiul prin crăpătura ușii și la lumina lămpilor cu ulei văd că e destul de multă lume… Fără nici o formalitate intrăm și noi.

Înăuntru se fumează, se bea cafea și ceai și se stă la povești. Ca deobicei prin satele din Indonezia lumea stă pe jos, amestecați de toate vârstele, unii vorbesc, alții dorm, altii doar fumeaza și ascultă…  În fundul casei e un tiang babuah, un stâlp pe care-s înfășurate și atârnate frunze de arin (un palmier) pregătit cu ocazia aceasta pentru a lua legătura cu spiritele. Lângă tiang-ul babuah e întins bolnavul, care are o bubă super infectată deasupra urechii, care s-a umflat cât pumnul… In timp ce ceilalți își vad de țigări și discuții, șamanul le vorbește spiritelor în bahasa kuno (o variantă arhaică a limbii locale, “limba șamanilor”) și dansează în ritmul tobei. Din când în când se apleacă asupra omului întins pe jos și suflă boala din el.

A doua zi la lumină lucrurile arată din nou normal și pentru mine. Majoritatea sătenilor pleacă la ladang sau la pădure, o parte dintre copii se duc la şcoală, iar o parte dintre femei și copiii mici rămân pe lângă case. Izolarea cătunului Juhu îmi aduce aminte de cătunele de pe Valea Cernei, numai că sătenii din Juhu au toate vârstele și evident predomină copiii. Aici satele sunt vii și sănătoase, nu-mi dau nici un fel de sentiment de nostalgie, de ceva pe cale de dispariție.

Ulterior am mai fost la o ceremonie de vindecare, la oameni pe care deja îi cunoșteam. Văzându-i cum zac pe podea fără altă soluție decât să aștepte vindecarea mă simt neputincios. Realizez că vin din altă lume. Dar cei din jurul lor își văd firesc de taclale. Restul e în puterea zeilor.

Într-o seară ne-am adunat la casa vecinului, Ulun (nu stiu cum îl cheamă de fapt, dar el așa își zice). Ulun e unul dintre tipii care mi se par cei mai dezghețați din Juhu. De obicei el se duce la oraș cu treburi admistrative, se ocupă de negociat anumite probleme între sate și meșterește la generatorul satului ce l-au achiziționat de curând, pe care-l folosesc la decorticat orezul, la unele serbări și foarte rar la luminatul unei case. Acum Ulun zace pe podea, lângă tiang-ul babuah în timp ce șamanul bolborosește ceva. De câteva zile are febră și azi a clacat. La 3 metri de el e întinsă nevastă-sa, care are o bubă la mână ce i s-a infectat rău și nu prea se mai poate mișca de durere. Ca deobicei s-a adunat lumea, se stă la taifas, se fumează, se bea ceai, copiii se joacă… Cei veniți pun lânga tiangul babuah câte un pachet de țigări sau câte o bancnotă de 10-20.000 IDR (1-2 USD) care sunt plata, mai mult simbolică, pentru șaman. Ulun și nevastă-sa au doi copii: un sugar și unul de vreo doi ani. În astfel de situații sătenii au grija de familie. În Indonezia e ceva normal ca, copiii să crească sau să stea măcar temporar pe la diverse rude și vecini. Nici după câteva săptămâni de locuit într-un sat nu mi-e clar care copii ai cui sunt.

Comunitatea este asigurarea de sănătate, deces, șomaj și pensie. Și ajutorul e necondiționat câtă vreme ești membru al comunității, adică îi respecți normele. Ulun îmi zicea că dacă cineva e obosit, vrea să se odihnească anul respectiv și nu lucrează pe ladang, poate să mânânce de la vecini. În timp familia lui va întoarce ajutorul.

Spre deosebire de alte comunități, dayakii ăștia nu par prea meșteri în leacuri naturale, iar cele chimice încă nu au ajuns aici. Rolul șamanilor este de a comunica cu spiritele strămoșilor și cu zeii pentru a le cere ajutorul în diverse probleme, și nu de a căuta ierburi tămăduitoare. In cazul unui bolnav, cu ajutorul spiritelor șamanul caută să scoată boala din el. Leacurile băbești  – atâtea câte cunosc ei – sunt la îndemăna tuturor. Când acestea nu dau rezultate, sunt chemați șamanii…

Șamanii nu au un statut special, nu au beneficii sociale. Trăiesc și-și câștigă existența la fel ca și ceilalți membrii ai comunității. Ei însă sunt răsplătiți uneori pentru serviciile lor cu mâncare, țigări și foarte rar cu bani. Prietenii mei din Juhu îmi spun că șamanii sunt oameni obișnuiți care însă au ilmu (știință) și puterea să-l controleze. Ilmu se deprinde din familie și din vise.

Șamanii participă și la moșit. Într-o seară, pe când mă întorceam acasă, am auzit de pe dealul de vizavi de vatra satului, sunetul tobei. Gazdele mi-au zis că fata unuia ce are ladangul acolo pe deal are probleme la naștere. Sunetul înfundat al tobei s-a auzit toată noaptea și din când în când și vocea șamanului… A doua zi am aflat că fata născuse cu bine până la urmă.

La poalele Muntilor Meratus, in drum spre catunele din bazinul Raului Alai trecem prin plantatii de arbori de cauciuc. Impreuna cu plantatiile de palmier de ulei, arborii de cauciuc strang tot mai puternic cercul in jurul peticelor de padure virgina ce au mai ramas in Kalimantan.

La poalele Muntilor Meratus, in drum spre catunele din bazinul Raului Alai trecem prin plantatii de arbori de cauciuc. Impreuna cu plantatiile de palmier de ulei, arborii de cauciuc strang tot mai puternic cercul in jurul peticelor de padure virgina ce au mai ramas in Kalimantan.

Dupa cateva ore de mers de la drumul pentru doua roti lasam in spate plantatiile de cauciuc si intram tot mai adanc in padurea din jurul catunului Juhu.

Dupa cateva ore de mers de la drumul pentru doua roti lasam in spate plantatiile de cauciuc si intram tot mai adanc in padurea din jurul catunului Juhu.

La un popas langa un izvor, intalnim un grup de sateni din Juhu, Cu exceptia batranei din spate si barbatului din dreapta, nu au mai intalnit albi... Oamenii coboara cam o data pe saptamana in satele de la drum pt a vinde din ceea ce produc sau gasesc in padure si pentru a cumpara zahar, tigari, bomboane, cafea, ceai, biscuiti, ulei, baterii si alte maruntisuri. O tura la piata inseamna 3 zile: 1 zi dus, 1 zi la piata si 1 zi intors.

La un popas langa un izvor, intalnim un grup de sateni din Juhu, Cu exceptia batranei din spate si barbatului din dreapta, nu au mai intalnit albi…
Oamenii coboara cam o data pe saptamana in satele de la drum pt a vinde din ceea ce produc sau gasesc in padure si pentru a cumpara zahar, tigari, bomboane, cafea, ceai, biscuiti, ulei, baterii si alte maruntisuri. O tura la piata inseamna 3 zile: 1 zi dus, 1 zi la piata si 1 zi intors.

Poteca spre Juhu continua prin padurea tot mai umeda de pe creasta Muntilor Meratus.

Poteca spre Juhu continua prin padurea tot mai umeda de pe creasta Muntilor Meratus.

Juhu - intr-o zona defrisata in padurea dintre crestele Muntilor Meratus. Numarul mare de case adunate la un loc (vreo 15) si acoperisurile din tabla arat ca Juhu este catunul cel mai mare si cel mai dezvoltat dintre catunele dayacilor de aici.

Juhu – intr-o zona defrisata in padurea dintre crestele Muntilor Meratus. Numarul mare de case adunate la un loc (vreo 15) si acoperisurile din tabla arat ca Juhu este catunul cel mai mare si cel mai dezvoltat dintre catunele dayacilor de aici.

Acasa la Janas, sau Pa' Atma, gazdele mele din Juhu. In Juhu oamenii au drujba si asta le permite sa aiba case din scanduri. Deobicei casele de prin celelalte catunce sunt din bambus.

Acasa la Janas, sau Pa’ Atma, gazdele mele din Juhu. In Juhu oamenii au drujba si asta le permite sa aiba case din scanduri. Deobicei casele de prin celelalte catunce sunt din bambus.

In prima seara mergem la casa unui vecin bolnav (capul din spate stanga) unde alaturi de ceilalti sateni stam la ceai, tigari si povesti in timp ce unul dintre samanii satului le vorbeste spiritelor...

In prima seara mergem la casa unui vecin bolnav (capul din spate stanga) unde alaturi de ceilalti sateni stam la ceai, tigari si povesti in timp ce unul dintre samanii satului le vorbeste spiritelor…

 

În Juhu, șamanii comunității cer ajutorul spiritelor și al zeilor pentru a-i vindeca pe sătenii bolnavi. Lângă tiang-ul babuah (stâlpul folosit pentru a lua legătura cu spiritele) este întins bolnavul. În timp ce ceilalți își vad de țigări și discuții, șamanul le vorbește spiritelor în bahasa kuno (o variantă arhaică a limbii locale) dansând în ritmul tobei. Din când în când se apleacă asupra bolnavului și suflă boala din el.  (Lumina era foarte slabă, calitatea videoclipului, filmat cu un aparat foto compact, a ieșit la fel. Niciodată n-am folosit blițul, sau lumini suplimentare. Am căutat să mă fac mic, să nu atrag atenția…)

 

2. Șamani în tricouri electorale Top

Peste câteva zile urmează un Aruh besar, pentru sărbătorirea terminării recoltării orezului și pentru deschiderea unor ladang-uri noi. Pe lângă muncile de la pădure și de prin gospodărie lumea se pregătește pentru upacara adat (ceremonie tradițională).

Băștinașii din cătunele izolate nu se rapotreaza la tradiții/tradițional ca la un standard, nu fac ceva într-un anumit mod astfel încât să fie conform cu „tradiția”. Adică ei nu ar merge cu plugusorul pentru că așa e tradiția, ci ei merg cu „plugușorul” lor pentru ca să aibă un an bun, cu recolte bogate. Ritualurile sunt considerate soluții sau pași necesari pentru rezolvarea problemelor zilnice. „Traditiile” sunt vii, n-au fost înghețate. Aș zice că am ajuns la sursa „tradițiilor”, dacă există așa ceva.

Modul în care se desfășoară ritualurile și vestimentația sunt firești. Nu există un standard al portului tradițional, ci cel mult anumite elemente de vestimentatie ce au semnificație legată de contextul respectiv. În rest se poartă „țoalele de duminică”. La fel cum mai demult, și la noi, lumea se îmbrăca la un eveniment social cu ce avea mai bun și acolo face la fel. Astfel, la ceremoniile ce le-am văzut prin cătunele din pădure, unii venisera în blugi, cămașă… deși în mod obișnuit umblau la bustul gol și desculti. În special copiii erau îmbrăcați „de la oraș”. Șamanii purtau tricouri electorale, răspândite gratis prin mai toate satele cu ocazia difertior campanii.

Jos, la oraș, la festivalurile organizate de autoritățile locale sau de resorturile turistice, pot fi văzute mult mai multe și mult mai colorate “porturi tribale autentice”. La munte însă firescul încă n-a fost înlocuit de superficial și comercial.

Structura de timp a unei ceremonii și momentul când va avea loc sunt relative. Activitățile cotidiene, pregătirea ceremoniei și ceremonia în sine se suprapun și nu mi-am dat seama exact când e una și când e alta. În primele ture -în Kalimantan și în Seram- mi-a fost greu să înțeleg “când va avea loc ceremonia?” Referitor la același eveniment sătenii îmi ziceau că e peste 2 săptămâni, 3 săptămâni sau poate 1 lună jumate… Cu timpul însă am înțeles că lipsite de sens erau întrebările mele, nu răspunsurile lor. Oamenii nu au întâlnire la oră fixă cu spiritele și cu zeii, și evident nu au priorități mai importante decât relația cu acestea. Atunci când totul e gata pentru ca ceremonia respectivă să aibă loc, lumea e acolo, pregătită și disponibilă.

Satele dayakilor din zona Meratus sunt printre puținele care au scăpat până acum de islamizare sau creștinizare. Credințele animiste se manifestă libere în viața comunităților de aici. Credința lor e numită uneori Keharingan, e similară celei din Halong, o formă de credință apropiată de Hinduism. Fiind forțați de guvernul de factură islamică din Java să renunțe la animism și să aleagă una dintre religiile autorizate de stat, dayakii care au contact cu sistemul adoptă hinduismul ca religie pentru buletin. (Despre religiile din Indonezia si cultura din Halong am scris în articolul anterior.)

In timpul zilei barbatii majoritatea barbatilor sunt plecati pe ladang-uri sau la padure. In sat raman femeile, copiii si batranii.

In timpul zilei barbatii majoritatea barbatilor sunt plecati pe ladang-uri sau la padure. In sat raman femeile, copiii si batranii.

Una dintre indeletnicirile de baza ale femeilor, pe langa gospodarit, este impletitul de cosuri si rogojini din ratan sau bambus. Impletiturile sunt printre putinele produse pe care dayacii le pot vinde in satele de jos. Impletiturile din bambus sunt mai ieftine, dar cele din ratan tin mai mult, iar rogojinile din ratan tin mai bine de cald decat cele din bambus.

Una dintre indeletnicirile de baza ale femeilor, pe langa gospodarit, este impletitul de cosuri si rogojini din ratan sau bambus. Impletiturile sunt printre putinele produse pe care dayacii le pot vinde in satele de jos.
Impletiturile din bambus sunt mai ieftine, dar cele din ratan tin mai mult, iar rogojinile din ratan tin mai bine de cald decat cele din bambus.

Leagan. In Kalimantan e destul de raspandit leaganul asta ca o spanzuratoare.

Leagan. In Kalimantan e destul de raspandit leaganul asta ca o spanzuratoare.

In pregatirile pentru Aruh, femeile fac faina din beras ketan (sticky rice) pentru prajuturi si dodol.

In pregatirile pentru Aruh, femeile fac faina din beras ketan (sticky rice) pentru prajuturi si dodol.

Faina de beras ketan se amesteca cu zahar rosu (zahar de palmier) si xantan (lapte de cocos) si se fierbe cateva ore pentru a face dodol. In functie de sezon, in dodol se mai pune jak fruit sau durian.

Faina de beras ketan se amesteca cu zahar rosu (zahar de palmier) si xantan (lapte de cocos) si se fierbe cateva ore pentru a face dodol. In functie de sezon, in dodol se mai pune jak fruit sau durian.

Lamang - beras ketan, fiert/inabusit in lapte de cocos, gatit in  tuburi de bambus la foc incet. Lamang e de nelipsit la un Aruh.

Lamang – beras ketan, fiert/inabusit in lapte de cocos, gatit in tuburi de bambus la foc incet. Lamang e de nelipsit la un Aruh.

Lamang. Orezul astfel gatit poate fi pastrat si mai mult de o saptamana. Desi dupa cateva zile el se usuca, poate fi rapid incalzit in apa fiarta.

Lamang. Orezul astfel gatit poate fi pastrat si mai mult de o saptamana. Desi dupa cateva zile el se usuca, poate fi rapid incalzit in apa fiarta.

Pa Atma - gazda mea - pregateste un stalp pentru agatat ofrandele, pentru ceremonia Aruh.

Pa Atma – gazda mea – pregateste un stalp pentru agatat ofrandele, pentru ceremonia Aruh.

Turte din faina de beras ketan pentru Aruh. Pregatirile care dureaza cateva zile bune decurg intr-un ritm relaxat, fara dead-line...

Turte din faina de beras ketan pentru Aruh. Pregatirile care dureaza cateva zile bune decurg intr-un ritm relaxat, fara dead-line…

Fiecare familie din Juhu pregateste cate un "tiang layar" (stalp zburator sau stalp cu panze) ca parte a ofrandelor aduse zeilor lor. Cele mai frumoase panze din casa sunt montate pe un stalp din bambus care urmeaza sa fie inaltat la locul de desfasurare a Aruh.

Fiecare familie din Juhu pregateste cate un “tiang layar” (stalp zburator sau stalp cu panze) ca parte a ofrandelor aduse zeilor lor. Cele mai frumoase panze din casa sunt montate pe un stalp din bambus care urmeaza sa fie inaltat la locul de desfasurare a Aruh.

"Stalpii cu panza" sunt ridicati langa balai desa.

“Stalpii cu panza” sunt ridicati langa balai desa.

Balai desa (caminul cultural) din Juhu, o varianta actualizata a casei de ceremonii unde se va desfasura Aruh.

Balai desa (caminul cultural) din Juhu, o varianta actualizata a casei de ceremonii unde se va desfasura Aruh.

Mai sunt cateva ore pana cand incepe Aruh, toata lumea se implica in organizare. Din bambus sau ratan sunt impletite diverse suporturi pentru ofrandele ce vor fi aduse spiritelor stramosilor si zeilor. In Indonezia am vazut ca, copiii nu deranjeaza oricata galagie ar face, nu sunt trimisi la joaca pentru ca adultii sa-si vada de treaba mai eficient ci sunt prezenti si implicati in ceea ce se intampla.

Mai sunt cateva ore pana cand incepe Aruh, toata lumea se implica in organizare. Din bambus sau ratan sunt impletite diverse suporturi pentru ofrandele ce vor fi aduse spiritelor stramosilor si zeilor.
In Indonezia am vazut ca, copiii nu deranjeaza oricata galagie ar face, nu sunt trimisi la joaca pentru ca adultii sa-si vada de treaba mai eficient ci sunt prezenti si implicati in ceea ce se intampla.

In pregatirea ceremoniei, femeile fac diverse figurine din faina de orez cu coloranti. Oameni in diverse pozitii (roz si negru, dreapta imaginii) reprezinta multumirea pe care o aduc zeilor pentru ca au fost scapati de boli si probleme. Cineva bolnav care cere ajutorul zeilor, dupa vindecare le multumeste prin intermediul unei miniaturi a sa. Crocodili (stanga) - oamenii ii asigura pe crocodili si alti monstri ca toti pot trai in pace, astfel incat crocodilii sa nu-i deranjeze pe oameni. Libelula (floarea din stanga) - ea va purta mesajul de pace al comunitatii catre celelalte fiinte.

In pregatirea ceremoniei, femeile fac diverse figurine din faina de orez cu coloranti. Oameni in diverse pozitii (roz si negru, dreapta imaginii) reprezinta multumirea pe care o aduc zeilor pentru ca au fost scapati de boli si probleme. Cineva bolnav care cere ajutorul zeilor, dupa vindecare le multumeste prin intermediul unei miniaturi a sa. Crocodili (stanga) – oamenii ii asigura pe crocodili si alti monstri ca toti pot trai in pace, astfel incat crocodilii sa nu-i deranjeze pe oameni. Libelula (floarea din stanga) – ea va purta mesajul de pace al comunitatii catre celelalte fiinte.

Gatite de sarbatoare doue fete dayace asteapta sa se adune lumea in Balai Desa.

Gatite de sarbatoare doue fete dayace asteapta sa se adune lumea in Balai Desa.

Asteptand sa se adune lumea pentru Aruh...

Asteptand sa se adune lumea pentru Aruh…

La Aruh se aduna dayacii din mai toate catunele din vale, unele aflate la mai mult de o zi de mers... Pentru cateva zile ei vor dormi in Balai Desa. Cu ocazia asta familiile se reunesc, tinerii isi gasesc parteneri / partenere, adultii discuta business-uri...

La Aruh se aduna dayacii din mai toate catunele din vale, unele aflate la mai mult de o zi de mers… Pentru cateva zile ei vor dormi in Balai Desa. Cu ocazia asta familiile se reunesc, tinerii isi gasesc parteneri / partenere, adultii discuta business-uri…

Balai desa e gata pentru ceremonie. In mijloc sunt adunate ofrandele si batoanele de lamang pentru a fi sfintite de samani. Pe margini sunt insirate farfurii cu orez si bucati de carne de mistret si farfurii cu bucati de dodol.

Balai desa e gata pentru ceremonie. In mijloc sunt adunate ofrandele si batoanele de lamang pentru a fi sfintite de samani. Pe margini sunt insirate farfurii cu orez si bucati de carne de mistret si farfurii cu bucati de dodol.

Aruh e in toi. In timp ce samanii cheama spiritele la ceremonie majoritatea satenilor se aduna in jurul jucatorilor de carti. Pariurile sunt una dintre activitatile de baza la orice adunare aici si tin pe toata durata evenimentului. La fel ca in Halong, mi-a placut ca patima jocului e inlocuita de placerea de a socializa. N-am vazut si n-am auzit sa fi fost vre-o cearta intre jucatori desi sumele jucate erau mari raportate la posibilitatile lor de a face bani.

Aruh e in toi. In timp ce samanii cheama spiritele la ceremonie majoritatea satenilor se aduna in jurul jucatorilor de carti. Pariurile sunt una dintre activitatile de baza la orice adunare aici si tin pe toata durata evenimentului. La fel ca in Halong, mi-a placut ca patima jocului e inlocuita de placerea de a socializa. N-am vazut si n-am auzit sa fi fost vre-o cearta intre jucatori desi sumele jucate erau mari raportate la posibilitatile lor de a face bani.

Rolurle samanilor sunt impartite: patati (femeia saman) este cea care comunica cu spiritele stramosilor si cu zeii si ii indruma pe samanii dansatori (cei 2 batrani) spre locurile acestora, unde ei (samanii) trebuie sa duca ofrande.

Rolurle samanilor sunt impartite: patati (femeia saman) este cea care comunica cu spiritele stramosilor si cu zeii si ii indruma pe samanii dansatori (cei 2 batrani) spre locurile acestora, unde ei (samanii) trebuie sa duca ofrande.

Samanul trimite ofrande spiritelor si zeilor catre care a fost indrumat de patati. Ceremonia este capitala pentru dayaci, imbunarea spiritelor fiind necesara continuitatii si bunastarii comunitatii. Cu toate acestea atmosfera e informala, relaxata. O gramada de copii topaie incontinuu prin balai desa sau ii imita pe samani.

Samanul trimite ofrande spiritelor si zeilor catre care a fost indrumat de patati.
Ceremonia este capitala pentru dayaci, imbunarea spiritelor fiind necesara continuitatii si bunastarii comunitatii. Cu toate acestea atmosfera e informala, relaxata. O gramada de copii topaie incontinuu prin balai desa sau ii imita pe samani.

Pentru ca rugamintile dayacilor sa se adevereasca, spiritelor trebuie sa li se aduca ofrande pe masura. Un cap de porc, sticle cu ulei, farfurii cu suc, cosuri cu orez si banane, batoane de lamang sunt asezate la baza unui tiang babuah - un stalp din bambus de care sunt atarnate frunze de palmier prin intermediul carora samanii iau legatura cu spiritele.

Pentru ca rugamintile dayacilor sa se adevereasca, spiritelor trebuie sa li se aduca ofrande pe masura. Un cap de porc, sticle cu ulei, farfurii cu suc, cosuri cu orez si banane, batoane de lamang sunt asezate la baza unui tiang babuah – un stalp din bambus de care sunt atarnate frunze de palmier prin intermediul carora samanii iau legatura cu spiritele.

 

La Aruh din Juhu, șamanii comunității cheamă spiritele strămoșilor și zeii pentru a le mulțumi și în același timp pentru a le cere ajutorul. După ce asigură bunăstarea comunității, șamanii trec pe rând pe la persoanele bolnave, ca să “sufle” boala din ele și pe la femeile gravide pentru a le aduce protectia spiritelor. (Aceleași ritualuri le-am întîlnit și in Halong.) În timp ce șamanii comunică cu alte lumi, cei adunați la ceremonie joacă cărți, stau la povești sau dorm. (Lumina era foarte slabă și pozițiile din care am filmat nu tocmai potrivite, așa că imaginea nu e deloc grozavă.)

După Aruh din Juhu, aveam să umblu încă două săptămani prin cătunele lor… În articolul următor: poveștile din pădurea cu stafii a dayakilor de pe Meratus.

Mai multe poze din Kalimantan poți vedea în Galerie.
Top

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *