Alarma COD GALBEN – aventura liniștită în fața ecranului

Iidei amestecate, introducere la blogul acesta și despre mine.

Imaginea din Maroc, de mai jos, îmi aduce aminte de documentarele despre Africa la care mă uitam înainte de ’89 la televiziunea sârbă. Nu înțelegeam ce spuneau, dar imaginile din ele și din cele ale lui Cousteau mi-au stârnit visele despre natură și explorare. S-au adăugat ieșirile la munte cu părinții (de prin școala primară), cărțile cu Winnetou etc. Când am început să aleg cu ce-mi umplu timpul liber*, prin clasa 9-10, am căutat un club de speologie, am început să explorez natura, să ascult Pink Floyd și să-mi trăiesc visele.

Cam tot atunci am realizat că banii înseamnă timp, nu invers, că notele bune înseamnă timp, că să “faci o figură frumoasă” in viitoarea carieră și în societate înseamnă timp. De multe ori, atingerea acestor ținte însemna să amân, sau să renunț, la activități care-mi plac, în folosul unor activități utile etapelor necesare atingerii țintelor. Stop! Nu sunt un program de calculator, un plan de afaceri.

Pe măsură ce am devenit mai autonom, socio-economic, am căutat să fac cât mai mult timp activități ce-mi plac, sau care am considerat că mă vor ajuta în acest sens. Până aici e banal. Diferit, cred eu, și important e că n-am pierdut contactul cu ceea ce vreau, deși obiectul dorinței s-a mai schimbat. N-am avut o traiectorie logică, însă am avut energie și pasiune.

Altfel cred că aș fi fost mai bine înfipt in societate și mai liniștit într-un fel. Că mijloacele – bani, diplome, carieră, obiecte – ar fi devenit scopuri în sine și pentru mine. Trăind în societatea de consum aș fi fost probabil un consumator pasiv respectabil și aș fi avut un statut clar.

Însă nevoia de a trăi senzația că eu sunt în acțiune, iau parte activ la evenimente, respir iarna aer rece și uscat iar vara mă arde soarele, pot să călătoresc liber, explorez, mă dezvolt fizic sănătos, agăț și fac sex cu fete bune, am momente de exaltare, și un pic de suspans, aș fi înlocuit-o, pe nesimțite, cu surogate. Și între-timp, m-aș fi mișcat conștiincios, conform unor proceduri bine stabilite, la serviciu, în societate și în traficul rutier.

Energia fizica si timpul le-aș fi consumat pe: cizme (obligatorii în ținuta de toamnă – iarnă – primăvară și vară 2009-2010), carieră (apreciată de cei din jur), diplome, mașini noi (cei de succes trebuie să-și permită un suv, sau o limuzină germană; durii cu “coae”, o mașină puternică etc), câine de rasă (cu pedigree și acte in regulă!), blugi de firmă (ca șuncile fleșcăite să ia forme ca la televizor), steroizi, ferestre inteligente (NOU: cu umbră inteligentă), asigurări (de viață, laptop, boală, sănătate, mașină, moarte, casă, accidente). Nu le-aș fi cumpărat pentru că mi-ar fi fost necesare, ci pentru că mi le-aș fi permis. “M-aș fi respectat”. Oare telefonul mobil, cu șapte vitamine identic naturale și particule inteligente QY, din Titan Black, cu semnătura lui Superman a apărut pe piață? Se eliberează și fără prescripție medicală?

Pentru psihic există și ceva mai tare, ceva real la televizor: codul galben/portocaliu/roșu. Mai sunt și măsurile sporite de securitate anti-tero de la jocurile olimpice, pașaportul cu cip, campania anti-gripă etc. “Andrea, mă auzi?! Ai legătura la fața locului! …” Trăim în pericol, suntem într-o aventură! Să le mulțumim lui D-zeu, americanilor și companiilor farmaceutice că am scăpat până acum.

S-a anunțat pe toate posturile cod galben cu buline portocalii! Și am jumate de oră de condus prin oraș! Dar pot fi liniștit. Am un suv nou, scump și puternic și pot să merg în siguranță dimineața la lucru și să mă întorc în siguranță diseară acasă, cu cumpărăturile. Diseară vom sta din nou cu toții, la televizor, să vedem ce-au făcut trupele păcii care invadează Afganistanul, pentru a-l elibera de oamenii ce sunt altfel decât noi. Vizionare plăcută. Aaa, și să nu-l ratăm pe Jamie Oliver! Am înțeles că poate dau și rețetele, la finalul emisiunii.

Din 2004 n-am televizor, dar am “trăit” imaginile din documentarele de la sârbi, pentru prima dată, într-o primăvară, când mă plimbam singur prin niște oaze, din sudul Marocului.

___________________
* ulterior am realizat ceva evident: nu există “timp liber” ci doar timp. Noi alegem (chiar dacă determinați de factori externi) cum îl petrecem. De câte ori alegi pasiv/implicit cum trăiești, ghidat doar de “target-uri” și etape, ignorând cu ce-ți umpli efectiv timpul, care trece zi cu zi?

P.S.  O variantă de titlu pentru articolul acesta a fost “Coca-Cola Fabrica de Fericire”, care mi se pare unul dintre cele mai impertinente și desconsiderante sloganuri întâlnite. L-am văzut pe un panou publicitar, pe Podul Michelangelo, chiar în zilele când m-am apucat să fac acest blog.

Top