Chile – Bolivia – Chile, din mers

(din tura din noiembrie 2006 – februarie 2007, prin Argentina, Chile și Bolivia)

1. San Pedro de Atacama
2. Salar de Uyuni
3. Sucre, La Paz, Titicaca
4. Spre casă, Valparaiso
5. Galeria foto

San Pedro de Atacama

După maratonul pe Ojos del Salado (articolul anterior) am redus ritmul. Dar nu cu mult. Însă am plecat fără obiective de bifat.

Eram in Copiapo, unde ajunsesem cu o seara inainte din tura de pe Ojos. Mai aveam doar o lună până la zborul Santiago – Paris, viza de Bolivia tot pentru o luna, ceva bani pe fundul contului, un pseudo ghid-dicționar de spaniolă de 2 pagini, dictat de Cătă în timp ce așteptam autobusul și câteva pagini copiate din Lonely Planet. Și o grămadă de scenarii despre cum va fi pe lângă Deșertul Atacama și prin Bolivia. După tura pe Aconcagua fusesem tot în goană, nu-mi confruntasem visele nici măcar cu ghidul turistic, le dezvoltasem construind pe ele însele. Era cam rupt de realitate, dar deschis pentru aventură.

Mi-am luat bilet de autobus către San Pedro de Atacama, undeva in Nord, lângă granita cu Bolivia. 25 ore la bus “cama”, adică cu scaune care se întind aproape complet. Locul era la etaj, în față. Am plecat seara, ceea ce a fost grozav că am apucat să dorm o noapte întreagă. Când s-a luminat, m-am trezit undeva… era ca pe lună. Stăteam întins și se derula prin fața picioarelor o panoramă cu Deșertul Atacama, prin parbrizul de 2/2 m.

M-am plimbat două zile pe străduțele adormite cu atmosferă de sat mexican dintr-un western clasic  și am dat o tura cu bicicleta prin Valle de la Luna, un platou de sare, brăzdat de canioane, faleze si dune de nisip.

San Pedro de Atacama este unul din punctele de plecare spre Salar de Uyuni, cel mai mare platou de sare din lume, aflat la 3-4000m altitudine. Cunoscusem un grup de francezi care urma să închirieze o mașină cu tot cu șofer, cu care să traverseze salarul. 3 zile din San Pedro de Atacama (din Chile) până în Uyumi (în Bolivia). Auzisem de la Cătă că arată mișto zona. Francezii păreau de treabă. Așa că am plecat cu ei.

 

Salar de Uyuni Top

După 2 zile de umblat printr-un peisaj ce părea ireal am realizat că eram în locurile alea, pe care le văzusem demult la televizor… Era o emisiune cu unii care făceau o tură prin America de Sud, prin locuri cum numai la televizor există. Un deșert cu lacuri colorate: roșii, verzi, albe, albastre; flamingo, lame, vicuna, conuri vulcanice cu zăpadă pe varf, unele fumegand, un platou de sare imens, alb, plat, ce se intindea de la un orizont la altul, ca o banchiză cu insule acoperite de cactuși… Așa arată Reserva Nacional de Fauna Andina Eduardo Avaroa, care incepe de la granita Bolivia – Chile și se întinde pană la Uyuni, un mic oraș minier in S Boliviei.

 

 

 

 

 

 

Sucre, La Paz, Titicaca Top

Din Uyuni am dat o fugă în Sucre – capitala istorică a Boliviei. Apoi în La Paz, capitala administrativă.

După 2 zile pe străzile în pantă din La Paz și jumătate de zi la Tiahuanacu am plecat spre Isla del Sol, locul de naștere al zeului Inca, pe Lacul Titicaca.

Tura din Bolivia s-a încheiat prematur în autobusul LaPaz – Iqike (Chile). Zilele din Bolivia au trecut așa de repede și de încărcate de impresii, că fără ștampilele din pașaport n-aș fi putut aproxima câte zile stătusem acolo. Două săptămâni si jumătate.

 

Spre casă, Valparaiso Top

Deși mi-a fost greu să plec din Bolivia, am făcut o alegere ce avea să se dovedească inspirată. Mi-am luat bilet spre Iqike (adica de întoarcere în Chile) cu 5 zile înainte de zborul din Santiago spre Paris, în loc de 3 zile cum eram tentat să fac. Socotisem că voi sta ultimele 3-4 zile la relaxare în Valparaiso, localitate pe coasta Pacificului, în apropiere de Santiago de Chile. Fiind în mijlocul vacantei de vară acolo (era începului lui februarie) majoritatea autobuselor erau pline. Printr-un șir de coincidente castigătoare am reusit totuși să ajung în Valparaiso în noaptea de dinaintea zborului din Santiago spre Paris.

Santiago – Arica – Iqike, 30 și ceva de ore in auotbus, adica 2 zile de panorama itineranta și o noapte de filme cu karate și mașini.

În Valparaiso am ajuns în toiul nopții. Aveam de la o franțuzoaică cu care fusesem în tura prin Salar de Uyumi adresa colegei ei din Valparaiso și un bilet către aceasta. Așa ca la 12 noaptea am apărut la ușa lui Feni cu un bilet din partea Lucyei :-)) A doua zi am profitat de timpul lui Feni care m-a plimbat jumate de zi prin orașul ei natal – Valparaiso. Cu siguranță voi reveni o dată acolo…

 

Seara m-am reîntâlnit cu Thea la check-in pe Aeropuerto de Santiago de Chile, și-am luat avionul spre Paris. O zi prin Paris, o noapte pe o banca in aeroportul CDG si apoi acasa, dupa 3 luni prin America de Sud.

Top