O idee despre India și alt mod de viață

1. Varanasi + trăiri din si după călătorie
2. Agra – Delhi – Jaipur
3. note din India
4. galeria foto

Varanasi + trăiri din si după călătorie

După vreo opt ore de călătorit pe capota autobuzului, din Pokhara (Nepal) am ajuns lângă granița cu India. Pentru ultimii kilometri am luat o ricșă, din grămada de ricșari ce au asaltat autobusul și apoi, pe jos, am trecut pe sub “Welcome to India”. Nici urmă de oficiali, sau neoficiali, care să pară că ar supraveghea traficul continuu de pietoni, căruțe, camioane, ricșe, câini și mașini. Dar știam că suntem deja în India și că trebuie să căutăm, printre clădiri și tarabe, biroul de imigrări pentru a ne ștampila pașapoartele. Altfel am fi avut probleme la plecarea de pe aeroportul din Delhi.

In Sonauli (localitatea de frontieră) am tocmit o mașină spre Varanasi. Mai țin minte că șoferul conducea ca-n India, într-un trafic ca-n India. Părea fără reguli. Åži că am văzut în trecere sate cu case mici, din chirpici parca, unele luminate cu lumânări, ceva maimuțe pe marginea drumului… am adormit.

Primul lucru ce-mi vine în minte legat de tura în India (iunie 2005) e sosirea în Varanasi. Am ajuns chiaun de oboseală, pe la 2-3 noaptea (niciodată n-am considerat că la orele astea e dimineață). Era cald, extrem de cald, fiind înaintea musonului de vară și orașul se dezmorțea seara, mai pe răcoare. La ora aia deabia se restrângea activitatea de pe străzi și din piețe, unde parcă vântul adusese toate gunoaiele de la vreo groapa. Am lăsat mașina și am intrat într-un labirint de străzi înguste, printre clădiri vechi. Prin semiîntuneric șoferul ne-a dus peste și printre câini, vaci și oameni care dormeau pe unde apucaseră, până la un guesthouse, lângă malul Gangelui. A doua zi, pe lumină, refăcând traseul am văzut si capcanele cu căcat .

Trecând peste astea cu relaxare totală orașul mi s-a părut extraordinar. Am ‘simțit’ că există un alt mod de viață…

Până aici, în tura prin Nepal și Tibet avusesem un plan de lucru destul de riguros: organizarea expediției, expediția în sine și pe lângă, vizitarea templelor din Kathmandu și împrejurimi. Cu vreo 2 luni înainte de expediție mă implicasem din plin în proiectul nostru cu Himalaya și devenisem aproape în întregime parte a lui. Tehnic vorbind am fost o resursă (umană) a proiectului. Åži m-am întrebuințat ca atare. La întoarcerea de pe munte, după ce am trimis echipamentul de expediție acasă (din Kathmandu) am intrat oarecum în concediu…

In India, pt. mine, conceptul de concediu de odihnă a dispărut din modul meu de viață. N-am gândit atunci asta dar am intuit existența unui alt mod de viață la care aveam să tind și care-l excludea. (am sa revin la asta) Tot legat de concediu, un lucru pe care l-am respins definitiv a fost pachetul turistic / excursia all-inclusive, cel puțin in astfel de țări. Am realizat cât de limitativ, îndobitocitor, fals, distructiv este acest tip de turism și cât de limitați, ignoranți și speriați de viață sunt cei ce-l practica.

In afară de peisajul urban din Varanasi – cu femei în sari-uri viu colorate, vaci tolănite pe străzi, copii negricioși desculți, oameni dormind relaxați pe stradă (n-am întâlnit turiști occidentali, fiind extra-sezon), tarabe cu fructe și legume, mâncare gătită la stradă, forfoteală pe malul Gangelui și morți incinerați și aruncați în Gange – ce mi-a rămas în memorie e o relaxare totală. Nu știam de ce, dar parcă puteam face orice sau, mai bine zis oricum.

Cred că pt. prima dată nu simțeam nici un fel de presiune socială. Puteam să umblu oricum, să arăt oricum, să stau oriunde și oricum, să mănânc oricum și aproape gratis (chiar și pt. localnici), să-mi fac nevoile pe stradă unde mi-ar fi venit. Nu cred că puteai să mori de foame acolo decât dacă vroiai asta. De frig în nici un caz. Iar pt. restul nevoilor aveai tot timpul la dispoziție. N-am remarcat fluxurile specifice unui oraș al oamenilor muncii. Orarul mulțimii era oarecum legat de răsărit și apus, dar oricum fără grabă. Nu părea că există ora deschiderii și ora închiderii. N-am întâlnit turiști. Părea că acolo nu poți fi un neisprăvit, un loser d.p.d.v. social pt. că nu ai…, pt. că nu ești conform cu…, pt. că nu faci…

Posibil că pt. cei de acolo, apartenența la diferite caste și mai nou profesii impune presiuni sociale, dar în Varanasi, unde unii se duc să moară, alții să-i incinereze și alții doar să se purifice în Gange, toți păreau la fel. O mulțime care părea că-și acordă din plin timp pentru nevoile spirituale (indiferent de nivelul lor intelectual).

Printre ei erau și destui ‘hoitari’ și maidanezi pregătiți să fructifice orice oportunitate, cum am fi putut fi noi albii, dar nu-mi afectau impresia generală și nici starea de relaxare. (Erau asemeni protagoniștilor din Megacities de Michael Glawogger.)

Probabil mi-am făcut o imagine idealizată, superficială, dar sigur nu lipsită de miez. Defapt nu prea contează.

Fiind foarte cald, am dormit alături de gazdele noastre pe acoperiș. Am primit cate o saltea (de cearșaf și patură n-aveam nevoie) și o bâtă de bambus. Ne-am întins printre cei de-ai casei. Pe marginile acoperișului (terasa) au apărut siluete de maimuțe. Pt. ele era bâta de bambus, în caz că ar fi devenit prea apropiate. Eram un trip… cald, senin, stele, maimuțe pe marginea terasei și din când în când se auzeau cântările muezinilor din minaretele ce ieșeau dintre miile de acoperișuri îngrămădite. (Pe lângă hinduși sunt și mulți musulmani în Varanasi.) Dimineața ne-a trezit soarele răsărit din partea cealaltă a Gangelui, la un rând de clădiri față de noi.

Agra – Delhi -Jaipur Top
Din Varanasi am luat trenul spre Agra, unde am stat doar 2,5 zile. Foarte turistic dar frumos. În plus, majoritatea turiștilor erau indieni și completau tabloul. Mi-a plăcut mai mult Fatehpur Sikri un oraș părăsit din apropiere de Agra, în care au rămas o grămada de palate si temple și o moschee la care se adună pelerinii. Jama Masjid a fost prima moschee in care am intrat. Răcoare, o atmosfera chill, puteai să te așezi oriunde în incinta ei, să dormi, sa mănânci, să te rogi, să faci poze, să caști gura, să discuți despre religie, politică, economie… cu oricine găseai disponibil printre pelerinii de acolo: bărbați, femei, copii. (Aceeași atmosfera am regăsit-o in moschea Al Azhar din Cairo.)

Din Agra am plecat spre Delhi unde am petrecut o săptămână. Pe tren și apoi în oraș am văzut India actualizată, mai puțin idilică decât Varanasi-ul si cocheta decat Agra dar, la fel de plină de viață și de spontană. Cel mai mult mi-au plăcut piața de mirodenii din Old Delhi, care m-a băgat în alt film decât clădirile înalte cu birouri din zonele noi și metroul suspendat ce se construia prin mijlocul New Delhi-ului, și Paharganj-ul, un cartier asaltat de backpacker-i, înțesat de hosteluri ieftine, magazine, tarabe cu de toate și agitație continuă de vânzători ambulanți, gura-cască, taxiuri si ricșe. Cel mai puțin mi-au plăcut India Gate – un monument promovat în mod artificial și Raisina Hill cu clădirile ce adăpostesc președinția Indiei și diverse ministere – un imens spațiu gol de oameni, cu betoane și spații verzi ‘corect’ aliniate de către englezi, rupt de spiritul locului.

Am vizitat Laxminarayan – unul dintre cele mai mari temple hindu din Delhi. Pe spațiile verzi dintre clădiri stăteau oameni întinși ca la picnic, copii care se jucau printre ceva crocodili construiți în curte, oameni care se rugau sau meditau fiecare în încăperea zeității care i se potrivea, niște tineri care păreau că flirtează, noi care căscam gura… Aceeași atmosfera primitoare, relaxata, fireasca care te lasă în pace, să-ți vezi de ale tale.

Din Delhi am făcut o tură de 3 zile și în Jaipur. Clădiri frumoase, dar cam moarte, făra oameni. N-a fost cea mai bună alegere, dar nici nu-mi pare rău că l-am văzut.

Cele 3 săptămâni din India au urmat după 2 luni și ceva în Tibet și Nepal, o introducere pt. mine în călătoritul prin alte culturi. Acolo însă am avut un target spre deosebire de India unde ‘doar’ am trăit momentul, curios, fără vreo țintă. Åži am avut, chiar dacă superficial, o dovada vie că există și alte moduri de viață, într-alte alte sisteme sociale. Pe de o parte localnicii pe care i-am văzut pe străzi și mediul în care trăiau și pe de alta, viața de călător pe care am experimentat-o și ‘lumea’ celor care călătoresc trăind ca free lancer-i, de existența căreia nu eram conștient.

Întors acasă mi s-a părut că majoritatea celor din jurul meu sunt la fel de încrâncenați sau apatici în a face ceea ce au făcut tot timpul și vor face până la sfârșitul lor, determinați în primul rând de promisiunile (in general nerealiste) și constrângerile (de multe ori nejustificate, ale) societății consumiste / corporatiste.

note din India scrise acasă Top

mâncarea – în India a fost cea mai bogată în feluri și arome pe care am mâncat-o. (Pe celelalte locuri sunt Indonezia, Turcia și Maroc.) Merită să mergi în India și numai pt. asta: te desfeți cu arome, iți umpli burta pe bani puțini și poate te și deschizi la minte. Se gătește la stradă, totul e proaspăt, gătit pe foc în fața ta (e safe chiar și făra mobilier trendy, climă și panouri cu ‘Atenție pardoseală umedă!’). In plus e ieftin și e oriunde. Cam orice comanzi primești. Doar vezi un băiat plecând în fugă de langă tarabă și revenind în câteva minute cu ingredientele ce lipseau pt. a găti ce ai cerut. Nu am auzit ‘nu mai avem…’. Condimentele se pun din belșug, cu lingura, ordinea și combinația lor e o artă. Întors în Europa mi s-a părut ca mânc doar ca să-mi umplu burta (cu excepția mâncărurilor gatite in casa). La plecare am luat câteva cutii cu prăjituri delicioase și vreo 3 kile! de condimente și ceaiuri ce m-au ținut 2 ani. (Acum datorită grijii, manifestate cu forța, de UE, pt. ca cetățenii ei să fie apți de muncă până la adânci bătrâneți și cu banii munciți să cumpere doar ce e produs și impozitat în UE – mai exact în țările Europei centrale și de vest – nu mai avem voie să ne bucurăm de așa ceva în mod oficial. Minunat.)

șmecherii locali – cei mai mulți, cei mai versace, cei mai persistenți din câți am întâlnit. Însă dacă știi ce vrei, dacă ești sigur pe tine și nu te lași dus de ei, e uneori amuzant, alteori poate obositor în zonele mai turistice dar, ieși OK întotdeauna. Sunt insistenți, chiar agresivi psihic (daca ești mai slab de înger, constipat, cu nevoie crescută de control) dar nu-ți bagă mâna în buzunar la propriu (nu mă refer la hoții care există ca și la noi). Dacă te miros că n-ai coborât acu’ din avionu’ de Europa, America sau China, mulți nici nu te bagă în seamă. La negociere e mai dificil doar până când afli niște valori reale pt. referință.

transportul – rețeaua de trenuri cu website actualizat, funcționează ok, în funcție de clasa la care-ți iei bilet condițiile pot fi foarte bune. Transportul cu autobusele mi s-a părut mai puțin riguros ca orar, dar condițiile sunt în general ok. În plus mai sunt taxiuri, tuk-tuk -uri (auto-ricșe) și ricșe. Practic acoperă toată țara. Preturile sunt mici. Pt. mine transportul local e o atracție în sine. Daca nu ai reflexele atrofiate, de condus ca roboțelul în traficul ‘civilizat’ din lumea occidentală, merită poate să-ți iei o motocicletă.

cazarea – ieftină, peste tot unde am avut nevoie, de încredere. Tarife mai ieftine decât cele prezentate pe net și oferta mult mai bogată.

Bruce Lee, Rambo și Esmeralda – într-un musical by Bollywood. În Delhi am stat la un hotel cu televizor în camera. Non-stop muzică, filme și reclame, pe același tipar de la Bollywood, promovând în stilul local consumismul occidental. La fel ca-n Maroc, Egipt și Indonezia, unde mulți se adună la câte o terasă pt. a se uita la film, majoritatea filmelor vizionate sunt fie cu karatiști zburători, fie cu mușchi însângerați și mitraliere masive ca in Rambo fie pline de muci și lacrimi ca telenovelele sud-americane. Specific pt. cele indiene e dansul punjabi: oriunde, oricând. Îl și vad pe Rambo dansând punjabi pe acoperișul unui vagon de tren. Când apăruseră video-urile la noi, prin anii 80, erau căutate aceleași genuri de filme, care acum sunt luate la bășcălie. Mi-am zis că poate e o maturizare a telespectatorilor noștri, că poate ăia din ‘lumea a 3-a’ acu’ descoperă cinematografia și deci sunt cu o etapă în urma. Cugetând însă un pic, m-am redresat. La noi, Rambo și Top Gun sunt înlocuite de Gladiatorul, Titanic și Avatar. Nu e vorba de o maturizare intelectuală a telespectatorilor ci de consumatori învățați că trebuie să consume lucruri noi.

palate, mausolee și muzee – am avut cu mine un Footprint în care erau descrieri consistente, cu superlative, ale unor clădiri, care m-au determinat să-mi fac așteptări mari. Ajuns la fața locului uneori m-am pleoștit. Åži oricum am descoperit că mai mult decât clădirile, în India prefer să văd oamenii și viața de pe stradă. Asta nu înseamnă că nu merită să mergi în India chiar și numai pt. arhitectură. Åži unui necunoscător ca mine unele chestii mi s-au părut extraordinare. Dar majoritatea acestor locuri aveau imense spatii goale, o atmosferă nefirească pt. India, fără viață, fără energie. La fel ca-n muzee informația e strict tehnica și explicațiile sunt la ‘mâna a3-a’ și prezentate f.d. interesele politice și strategia de marketing. Într-un muzeu însă te izolezi confortabil de ‘nespălații’ și ‘necivilizații’ a căror națiune o prezintă și ai avantajul că nu trebuie să gândești. Nu predic împotriva vizitării muzeelor și monumentelor istorice ci susțin conectarea la realitate. Astfel muzeele, devin ceva complementar în cunoașterea unei culturi. Altfel sunt doar divertisment cu look ‘intelectual’.

călătoritul în India – este la îndemână. Pentru a-i ‘simți’ cât de cât cultura nu te du cu un checklist de workaholic. Te vei alege doar cu o colecție de vederi cu monumente și cu falsa impresie că ai cunoscut India. (la intoarcere vei putea impresiona audienta necunoascatoare, dar…) Asta oferă și agențiile turistice sub sloganul ‘descoperă…’. Dar asta poți obține mai eficient dând search cu Google Images. India e o țară extrem de bine pregătită pentru a primi turiști ‘independenți’, majoritatea o rup pe engleză și găsești ușor informații. In plus e safe și transportul și cazarea și mâncarea. Nu pune botul la ofertele agențiilor turistice, care explică că ‘nu e safe‘ să mergi de capul tău acolo, fără să ai totul rezervat dinainte, fără charter… Åži nu băga toate căcaturile de vaccinuri în tine, chiar la recomandările medicilor, care ori sunt bine voitori dar lipsiți de informații din teren și speriați de propaganda din mass-media, ori găsesc o oportunitate de a creste vânzarea de produse medicale. Majoritatea sunt inutile și uneori nesănătoase. În plus, iți formezi credința îndobitocită că cei care nu-s ca noi sunt periculoși din toate punctele de vedere.

durata călătoriei – în 3 săpt. deabia am mirosit India. Diferențele de cultură și peisaj intre Nord, Sud, Est, Vest și munte, junglă, deșert, insule, litoral… sunt f. mari. La fel și distanțele dintre ele. Am prieteni ce au umblat prin India între 2 și 6 luni și cred cș pt ‘a vedea India’ ai nevoie de măcar 6 luni de umblat conștiincios. (Sa nici nu gândești că tu n-ai timp pt. așa ceva, că te minți.)

Lonely Planet, informații, turiști – am cumpărat din Nepal, la preț mic, un Footprint care mi-a prins bine. Găsești și in India ghiduri de călătorie inclusiv folosite (sunt mulți globetrotteri care la plecare le vând/schimbă). Adică nu e necesar să cumperi de pe aeroport la prețuri exagerate. LP / Footprint / Rough Guide… pot fi utile dar be aware: pun accent pe zonele trendy, pe aspectele catchy, și cel putin LP are uneori descrieri exagerat de entuziasmate. In plus, o zonă intrată în atenția unui astfel de ghid devine curând f. populata cu turiști. In niciun caz o agenție turistică/ghid local nu rezolvă asta!! Cu ghidu’ în traistă și mintea deschisă iți rămâne plăcerea să descoperi singur restul.

bugetul – in 2005 in 3 săpt. am cheltuit vreo 250 EUR umblând destul de mult și fără să fac economii. Acum, 350-400 EUR / luna e un buget generos. Zboruri găsești de la 350 EUR.

fotgrafii din India – am continuat periplul foto din Nepal și Tibet cu săpuniera argintie, Canon Powershot A95 și tutoriatul de către Å¢ecu. Galeriile altor prieteni ce au fost în India: Crsiti Å¢ecu.
Top