1. Povestea
Demult, pe malul lui Barito (râu din Sudul Kalimantanului) trăiau doi frați, Ayuh și Basiwara cu familiile lor. Ayu, fratele mai mare, era mai leneș. Lui îi plăcea să trăiască liber și fără griji. Basiwara, cel mic, era mai chibzuit, harnic și ambițios. Fiecare avea animale pe care le lăsa să pască libere. Cu vremea au început să se așeze și alți oameni în împrejurimi și de teamă să nu le dispară animalele Basiwara s-a gândit într-o zi să pună garduri pentru ele. Ayuh însă i-a zis că nu vrea să-și țină animalele după garduri și că mai bine pleacă de lângă așezările de jos, pe văile dintre Munții Meratus și-și lasă animalele libere prin pădure. Din Basiwara se trage neamul Banjar, iar din Ayuh dayakii meratus sau dayakii de munte. Casele dayakilor nu au garduri și animalele lor umblă libere. Unii zic că neavând garduri animalele lui Ayuh s-au împrăștiat prin pădure și au devenit animale sălbatice, așa că dayakii sunt vânători. La început, Dumnezeu le-a dat la amândoi câte o carte sfântă. Basiwara a păstrat cartea și a tot citit din ea. Banjar a devenit regat musulman. Ayuh, strămoșul dayakilor meratus, a mâncat cartea de la Dumnezeu și acum urmașii lui comunică cu zeii în pădure și în interiorul lor. (Legenda tribului Dayak din Munții Meratus, auzită de la oamenii din Juhu (vezi articolul). Dayakii Meratus sunt un trib din Sudul Kalimantanului, trăiesc din agricultură, vânătoare și cules fructe de pădure, sunt seminomazi și păstrează credințele animiste. Regatul musulman Banjar s-a aflat pe teritoriul actualei provincii Kalimantanul de Sud, cu capitala la Banjarmasin)
În septembrie 2010 am plecat în Indonezia cu gândul la mare, la junglă şi la comunităţi tribale care încă trăiesc în şi din pădure. Am plecat pentru zece luni, cu o bursă culturală oferită de guvernul indonezian şi am rămas doi ani acolo, timp în care pe lângă crusurile de indoneziană (obiectul bursei) am căutat să ajung în astfel de comunităţi. Agenda cursrurilor foarte aerisită, cu trei luni de vacanţă la fiecare trei luni de cursuri şi permisul de şedere, pe care l-am extins pentru încă un an odată cu bursa, au fost tot ce am avut nevoie să primesc. Restul era acolo, a trebuit doar să-l descopăr.