Povești cu triburi -II- Kalimantan, în căutarea dayakilor

  1. Plecarea
  2. MAPALA
  3. Kalsel în ritm local

1. Plecarea

Mai am vreo 12-16 ore de autobuz, închid aerul condiționat de deasupra scaunului ca să nu-mi crape capu’ de frig până dimineața când ajung în Bima și mă pun să-mi mănânc orezul la pachet. Nu știu de ce, în Indonezia confortul în mijloacele de transport se măsoară prin frig. Cu cât e mai înaltă clasa autobuzului cu atâta trebuie să fie mai frig. Pe ruta Lombok – Bima n-am mai găsit loc în bis kelas ekonomi aşa că am luat unul scump, cu frig. Pun și sarungul (un fel de fustă) pe mine și mă uit pe geam. Trec prin multe sate întrerupte de plantații de orez, sunt în Estul Lombokului, e deja magrib (rugăciunea de seară) și văd oameni mergând spre moschei. Conștientizez rutina celor pe lângă care trec și simt că ieșind pentru o vreme din vizuina mea mă bucur de bogăția lumii. Mă gândesc la încotro am plecat…

Vreau să găsesc un „trib primitiv” de dayaki și să petrec o vreme cu ei, undeva prin jungla din Kalimantan. Voi călători cam trei luni pe acolo, nu știu ce voi găsi, unde exact, în cât timp. Am plecat cu autocarul kelas exekutive, ful AC și caut un trib în junglă, pe unii care vânează cu arcul și cu sulița și au credințe animiste.

Cunoscusem întâmplator trei studenți din Banjarmasin (capitala provinciei Kalimantanul de Sud) care îmi povestiseră că în provincia lor, în Munții Meratus, mai sunt sate izolate de dayaki. Ei (stundenții) au un profesor de istorie care umblă prin comunități ce păstrează tradițiile și face fotografii, care m-ar putea ajuta cu informații. Suna interesant. M-am pus să caut informații și hărți ale Kalimantanului de Sud. N-am găsit nimic despre satele respective. Informațiile de pe net sunt foarte superficiale iar pe hărțile de la BAKOSURTANAL (instituția care se ocupa cu hărțile din Indonezia) în zona de care îmi povestiseră băieții e doar verde. Nici un sat, nici un drum.

Pe lângă proiectul cu tribul din junglă vreau și să navighez cu o corabie, nu cu un iaht pentru turiști, ci cu o corabie pentru marfă. În Indonezia mai circulă bărci de marfă, construite din lemn, care pe lângă motor au și catarg cu pânze. Mi-am făcut planul să merg spre Kalimantan cu o KLM (Kapal Layar Masin – Barcă Velă Motor). KLM-urile sunt mult mai rare decât kapal besi-urile (bărcile din fier), navighează doar pe anumite rute (adică nu le găsești în orice port) și au o agendă impredictibilă. Când am plecat din Lombok (unde e universitatea la care am primit bursa) nu era nici o KLM în port, dar de la căpitănie aflasem că am șanse mari să găsesc în portul din Bima. Așa că, deși destinația mea este la Nord-Vest de Lombok, eu am plecat spre Est, spre Bima (în Insula Sumbawa, la vreo 16 ore cu autobuzul din Lombok).

În Bima merg direct în port unde două KLM-uri încarcă marfa și urmează să plece spre Nord -Vest. Bărcile din lemn cu catarge înalte, hamalii care încarcă manual saci și baloți (tone de ceapă roșie), vânzătorii ambulanți, lipsa uniformelor…  arată ca-n filme. Tocmesc cu unul dintre căpitani. Biletul e două cartușe de Surya 16 (țigări kretek – cu tutun amestecat cu cuișoare). Dar trebuie să am un permis de călătorie de la căpitănie. Pasagerii nu au voie să călătorească cu bărci de marfă, iar eu fiind și bule (om alb) căpitanul îmi spune că la un eventual control al poliției maritime și amenda și șpaga sunt foarte mari. Ok, mă duc după semnături și ștampile. Adjunctul șefului căpităniei se holbează la mine, nu înțelege ce vreau și-mi zice că pot să vorbesc dimineața următoare cu șefu’. A doua zi șefu’ e mai hotărât și ca să nu pară că nu înțelege îmi zice de la început că NU SE POATE. După 16 h de autobus și 1 zi jumate prin portul din Bima iau autobuzul înapoi spre Vest, prin Lombok, direct până în Surabaya. 39 (treizeci și nouă) ore la frig, noul meu record la dat cu autobuzul.

Surabaya este probabil cel mai mare port din Indonezia, situat în centru Sud al țării și de acolo ar trebui să găsesc o legătură spre Kalimantan. În Surabaya oficialii portului Kali Mas (portul pentru KLM-uri) sunt mult mai protocolari și mai binevoitori, îmi fac cinste cu cafele și orez la cantina portului. (In Indonezia denumirea generică pentru mâncare este „orez”.) După jumătate de zi în care am fost condus prin diverse birouri în ordine ierarhică: nu se poate nici din portul ăsta! Iau un bemo (mini-bus) spre Gersik, alt port pentru KLM-uri, în apropiere de Surabaya. În Gersik obțin autorizarea de călătorie dar, altă bubă: pentru moment nu pleacă nici o barca spre N. Vremea se anunță nasoală în zilele următoare. Mai aflu și că numărul de KLM-uri spre Kalimantan a scăzut mult deoarece nu mai pot intra pe râuri (pentru a lua lemn) din cauza podurilor și cablurilor ce le traversează la înălțime mică, aşa că multor bărci le-a fost tăiat catargul și merg doar cu motorul. La zilele de așteptat vremea bună s-ar adaugă așteptatul unei bărci cu pânze spre Banjarmasin. Renunț la KLM și iau un avion low-cost spre Banjarmasin.

Pentru a-ți face o imagine despre călătoritul prin arhipelagul Indonezian: de la V la E sunt peste 5.000km și de la N la S peste 1.600km (distanțele în linie dreaptă), sunt peste 18.000 de insule din care vreo 6.000 sunt locuite, împărțite în mai multe arhipelaguri și 33 de provincii, deplasarea și doar între puncte ale aceleiași provincii poate dura câteva zile.

Indonezia. Am pornit din Insula Lombok prin: Bima (I-la Sumbawa), Mandalika (I-la Lombok), Surabaya (I-la Java), Banjarmasin (I-la Borneo) si Muntii Meratus (I-la Borneo)

Indonezia. Am pornit din Insula Lombok prin: Bima (I-la Sumbawa), Mandalika (I-la Lombok), Surabaya (I-la Java), Banjarmasin (I-la Borneo) si Muntii Meratus (I-la Borneo)

In Portul Bima. In Indonezia mai circula barci pentru marfa sau pentru pescuit, construite complet din lemn, care daca vremea le permite folosesc panzele pentru a naviga.

In Portul Bima. In Indonezia mai circula barci pentru marfa sau pentru pescuit, construite complet din lemn, care daca vremea le permite, folosesc panzele pentru a naviga.

In portul Kali Mas (Surabaya) hamalii incarca manual marfa in corabii. In afara de docul din beton si zgomotul de la motoarele camioanelor atmosfera pare neschimbata de secole.

In portul Kali Mas (Surabaya) hamalii incarca manual marfa in corabii. In afara de docul din beton si zgomotul de la motoarele camioanelor atmosfera pare neschimbata de secole.

"Care-i ultimul pret?" In autogara din Surabaya, printre mancaruri si maruntisuri, domnu' vindea un musang impaiat pe post de oleh-oleh (suvenir). In Indonezia e un obiecei - imposibil de ocolit - de a duce suveniruri tuturor vecinilor, membrilor familiei si prietenilor. Musang e animalul care caca (la propriu) boabele de kopi luwak (cafea luwak).

“Care-i ultimul pret?” In autogara din Surabaya, printre mancaruri si maruntisuri, domnu’ vindea un musang impaiat pe post de oleh-oleh (suvenir). In Indonezia e obieceiul – imposibil de ocolit – de a duce suveniruri vecinilor, membrilor familiei si prietenilor. Musang e animalul care caca (la propriu) boabele de cafea luwak.

1.100 rupii pentru 1.000 rupii. De Ramadan "trebuie" sa dai cadouri. In frenezia shopping-ului se cumpara si se vinde cam orice. In Surabaya, din loc in loc trec pe langa vanzatori de bancnote noi. Nu e vorba de modele noi ci de bancnonte nesifonate, care se vand cu 10% mai scump decat valoarea lor. Un vanzator imi spune: copiii nici nu vor sa primeasca bani daca nu arata noi.

1.100 rupii pentru 1.000 rupii. Mai sunt 2 saptamani pana la Ramadan. In frenezia shopping-ului (cadouri de Ramadan) se cumpara si se vinde cam orice. In Surabaya, din loc in loc trec pe langa vanzatori de bancnote noi. Nu e vorba de modele noi ci de bancnonte nesifonate, care se vand cu 10% mai scump decat valoarea lor nominala.

2. MAPALA Top

În Banjarmasin, capitala capitala Kalsel-ului (Kalimantanului de Sud), m-a așteptat la aeroport Dayat, unul dintre studenții care-mi povestiseră despre dayacii din zona Meratus. Casa lui avea sa devină și casa mea, locul de unde aveam să plec și unde aveam să mă întorc în turele prin Kalimantanul de Sud.

Dayat m-a introdus colegilor de la MAPALA lui. (Mahasiswa Pecinta Alam = Studenții iubitori ai naturii.) Aproape fiecare facultate din cadrul fiecarei universități are un cerc MAPALA, susținut de către decanat sau rectorat. Aici se adună stundenții cărora le plac activitățile în natură și organizeză diverse acțiuni la munte sau pe plajă. Atmosfera și organizarea acțiunilor sunt după modelul cercetașilor, un pic cam prea pionieresc – formal pentru gustul meu. Dar relațiile din cadrul acestor cercuri sunt extraordinare și la fel cele din rețeaua MAPALA. La sediile MAPALA (fiecare organizație primește un sediu în curtea facultății) este tot timpul lume și atmosferă faină indiferent dacă are sau nu loc vreo acțiune organizată. Cercurile astea sunt mai degraba un scop în sine, un cadru în care lumea socializează. Seara dacă n-ai ce face (ceva obișnuit in Indonezia unde, cu câteva excepții, și la orașe viața urmează tipicul vieții de la țară) te duci la MAPALA: povești, chitări, vizionări, băutură și ganja. Stau mai subțire stau cu fetele, fiind o cultură majoritar islamică, fetele trebuie să stea acasă după lăsatul serii, așa că desori prezența lor e înlocuită de filmele porno de pe telefoanele mobile.

In orice oraș mergi ca și membru MAPALA contactezi o organizație din orașul respectiv și băieții te așteaptă, dormi la sediul lor, gătești și mănânci cu ei și evident îți pun la dispoziție informațiile și legăturile pe care le au.

La sediul unei organizatii MAPALA din Banjarmasin, acitivitatea obisnuita: leneveala, se ruleaza tigari, mai o cantare, o bautura, si povesti din ture.

La sediul unei organizatii MAPALA din Banjarmasin, impreuna cu Dayat (stanga) si alti prieteni. Acitivitatea obisnuita: leneveala, se ruleaza tigari, mai o cantare, o bautura, si povesti din ture.

Pe o frunza de banan, e intins orezul si deasupra ce se mai gaseste: verdeturi, tempe, peste si evident sambal (pasta de ardei iute). La MAPALA deobicei se mananca la comun.

Pe o frunza de banan, e intins orezul si deasupra ce se mai gaseste: verdeturi, tempeh (un fel de chec din boabe de soia) , peste si evident sambal (pasta de ardei iute). La MAPALA deobicei se mananca la comun.

3. Kalsel în ritm local Top

În tura din Kalimantan am realizat că pentru a cunoaște cultura locală o condiție este să călătorești cu un buget pe măsura veniturilor localnicilor, adică foarte foarte mic. Așa ești în contact cu ei, cu modul lor de viață. Hotelurile, charterele și ghizii sunt pentru turiști și oamenii de afaceri. Timp de 2 luni jumătate în Kalimantan am dormit doar în casele localnicilor care nu au accpetat bani pentru asta, am mers cu ei pe motocicletă sau în camioane, am mâncat la ei acasă și m-am mișcat în ritmul lor. Asta cu ritmul n-o luasem în calcul… Acum, când mai plec prin Indonezia nu-mi calculez un buget de bani ci doar de timp, și cam triplez timpul unei călătorii în ritm “normal”. Evident contribui la bunăstarea casei și a partenerilor de drum. Totdeauna sunt bine venite: țigările, bomboanele, țigările, zahărul, țigările, bateriile pentru lanternă, țigările, alte feluri de mâncare cum sunt conservele de pește, și în general este bine să ai de dat și ceva țigări.

Cel mai dificil mi-a fost să mă acomodez cu dormitul în casele lor. Televizorul este dat tare, radioul este dat tare, copiii – mulți copii – fac gălăgie, lumina este rareori stinsă pentru că indonezienilor le este frică de satfii, la 12 noaptea poate este un film sau un meci de văzut, pe la trei jumătate – patru dimineața încep să urle moscheile, la șase dimineța e micul dejun… Dar lumea doarme liniștită, oricând, oriunde, acasă, la serviciu, la școală, pe stradă și chiar pe motocicletă. Indonezienii mi se par cei mai tari la dormit. Ar putea dormi cu capul pe motorul duduind al unui tractor vechi.

Pe perioada Ramadamului este și mai aspru. Se mănâncă și se face shopping până pe la 10-12 noaptea, iar la trei dimineața moscheile și satu’ urlă trezirea pentru micul dejun, care “trebuie” servit înainte de răsărit. După prima lună am simțit că clachez de oboseală dormind doar patru-cinci ore pe noapte și apoi umblând toată ziua. Până la urmă m-am surprins pe mine și m-am adaptat, am ajuns să dorm oriunde și oricând.

În Indonezia legătura cu trecutul, cu strămoșii este puternică. Majoritatea se prezintă ca făcând parte din Tribul X, vorbesc limba tribului lor (pe lânga indoneziană) și la sate cel puțin legendele tribului sau ale clanului sunt încă vii. Există un alt mod de a percepe lumea, aş zice o gândire magică ce printre altele face ca foarte multi indonezieni, indiferent de nivelul de educație să creadă în spirite, fantome, puterea șamanilor, superstiții… Ateismul e de neconceput, existenţa divinităților și a spiritelor e o realitate indiscutabilă. La un moment dat, spunându-i cuiva – funcționar public  – că eu nu sunt religios, m-a întrebat surprinsă: păi dacă părinții tăi sunt creștini dar tu nu ești, unde o să te întâlnești cu ei după moarte? Întrebarea nu era metaforică sau filozofică ci era concretă, o problemă logistică.

Stând cu ei, poveștile și informațiile vin de la sine. Fiecare are o rudă care a auzit de la o altă rudă din satul… Realul se amestecă cu fantasticul fără granițe și amândouă sunt relevante. Ajutate de câteva întrebări poveștile pot deveni un ghid al comunităților pe care le caut. Am ajuns să umblu ca și povestile lor, din gură-n-gură, căutând să ajung la sursele poveștilor, adică la triburile care le-au creat și care incă se ghidează parțial  după ele.

Am ajuns în Banjarmasin în mijlocul Ramadanului, când totul e la relanti și lumea stă pe lângă casă. Deriva din familie-n familie, urmând firul mai promițător al poveştii, combinată cu ritmul Ramadanului a durat vreo lună. După o lună de învârtit prin Kalsel nu ajunsesem niciunde dacă era să ma raportez la obiectivul călătoriei mele. Eram frustrat și blocat. Încă nu înțelesesem pe deplin că în Indonezia este altfel…  Aş fi putut să iau un autobuz, să plec singur,  dar vroiam să ajung la dayakii ăia din pădure împreună cu unii de-ai lor. Altfel aş fi fost întâmpinat cu suspiciunea de a fi misionar, business-man, trimis al guvernului…

„Răbdare și tutun” la propriu. M-am lăsat dus de întâmplări, prin casle noilor prieteni pe care mi-i făceam din mers, gustând viața la țară în Indonezia, atmosfera de Ramadan și mai ales mâncărurile. A fost singura tură din Indonezia în care m-am îngrășat.

Am frecat-o prin Kalsel pănă după Idul Fitri, până când în sfârșit “besok” (mâine) a devenit “mâine” și-am plecat spre ceva sate de dayaki. (Semnificația cuvântului “besok” este relativă. Besok poate la fel de bine să însemne ziua următoare sau săptămâna viitoare. La fel și “kemarin” (ieri) poate să se refere la ziua trecută sau la data trecută. Practic nu exista cuvinte specifice pentru “mâine” și “ieri”. Idul Fitri sau Hari Lebaran este ziua in care se incheie postul Ramadanului.)

Banjarmasin e situat intr-o zona mlastinoasa, un fel de delta, la confluenta dintre raurile Barito si Martapura. Initial orasul s-a dezvoltat pe malul raurilor care ofereau  - si inca ofera pentru multi localnici - o parte din hrana, apa de baut, cale de transport, canalizare si loc de scalda.

Banjarmasin e situat intr-o zona mlastinoasa, un fel de delta, la confluenta dintre raurile Barito si Martapura. Initial orasul s-a dezvoltat pe malul raurilor care ofereau – si inca ofera pentru multi localnici – o parte din hrana, apa de baut, cale de transport, canalizare si loc de scalda.

Dupa amiaza, pe unul dintre bratele al lui Barito...

Dupa amiaza, pe unul dintre bratele al lui Barito…

Un pescar arunca plasa, pe un brat al lui Barito. Deseori am vazut modul asta de pescuit in Kalimantanul de Sud. Se foloseste o plasa tivita cu cu plumbi (sau alte greutati).

Un pescar arunca plasa, pe un brat al lui Barito. Deseori am vazut modul asta de pescuit in Kalimantanul de Sud. Se foloseste o plasa tivita cu cu plumbi (sau alte greutati).

Imaginea tipica din fiecare seara si dimineata pe malul raurilor locuite, in Kalimantan. TOATA lumea se spala din cap pana-n picioare.

Imaginea tipica din fiecare seara si dimineata pe malul raurilor locuite, in Kalimantan. TOATA lumea se spala din cap pana-n picioare.

Spre seara toata lumea se aduna acasa.

Spre seara toata lumea se aduna acasa.

Dupa 8 seara linistea de pe rau e intrerupta doar de zgomotul de la moschei, foarte active mai ales in perioada Ramadanului.

Dupa 8 seara linistea de pe rau e intrerupta doar de zgomotul de la moschei, foarte active mai ales in perioada Ramadanului.

Buka puasa - Pe malul lui Barito, in zona centrala a Banjarmasinului, musulmanii de pregatesc pentru festinul zilnic de dupa asfintit, in perioada Ramadanului.

Buka puasa – Pe malul lui Barito, in zona centrala a Banjarmasinului, musulmanii de pregatesc pentru festinul zilnic de dupa asfintit, in perioada Ramadanului.

Dimineta in Marabahan, pe un afluen al lui Barito

Dimineta in Marabahan, pe un afluent al lui Barito

Dimineata pe malul lui Barito, in apropiere de Marabahan. Viata de pe strada sau la strada, tipica in multe sate indonezien,e e inlocuita de viata la rau.

Dimineata pe malul lui Barito, in apropiere de Marabahan. Viata la strada, tipica in multe sate indoneziene e inlocuita de viata la rau.

Dimineata pe malul lui Barito, in apropiere de Marabahan.

Dimineata pe malul lui Barito, in apropiere de Marabahan.

La piata din Marabahan, pe malul lui Barito. In perioada Ramadanului pietele sunt luate cu aslat. In luna postului consumul de alimnete, in special de alimente scumpe, creste pana la de cateva ori.

La piata din Marabahan, pe malul lui Barito. In perioada Ramadanului pietele sunt luate cu aslat. In luna postului consumul de alimnete, in special de alimente scumpe, creste pana la de cateva ori.

Ayam kampung - pui de tara, in piata din Marabahan. Si in Indonezia lumea incepe sa aprecieze carnea "de la tara" fata de cea din supermarket.

Ayam kampung – pui de tara, in piata din Marabahan. Si in Indonezia lumea incepe sa aprecieze carnea “de la tara” fata de cea “de la gheata”.

Vanzator de parfumuri "copii originale". Pentru musulmani folosirea parfumului face parte in ritualul religios.

Vanzator de parfumuri “copii originale”. Pentru musulmani folosirea parfumului face parte in ritualul religios.

Vanzator de kain sarung - in piata Marabahan. Sarungul e un fel de fusta pe care o poarta majoritatea femeilor de la tara, si uneori barbatii, mai ales cand merg la moschee sau la vreo ceremonie in sat. Cele din imagine sunt designuri pentru femei.

Vanzator de kain sarung – in piata Marabahan. Sarungul e un fel de fusta pe care o poarta majoritatea femeilor de la tara, si uneori barbatii  cel putin cand merg la moschee sau la vreo ceremonie in sat. Cele din imagine sunt designuri pentru femei.

Prajituri pentru Ramadan. In perioada Ramadanului exista piete sau sectoare de piata pentru vanzarea de prajituri: Pasar Wadai.

Prajituri de Ramadan. In perioada Ramadanului exista piete sau sectoare de piata pentru vanzarea de prajituri: Pasar Wadai.

Nici o piata nu e lipsita de vanzatorii de leacuri traditionale. Vanzator de leacuri preparate din sarpe, in piata din Marabahan. (In prim plan stanga sunt serpi beliti si uscati.) Multe dintre leacuri au legatura cu potenta,

Vanzator de leacuri preparate din sarpe, in piata din Marabahan. (In prim plan stanga sunt serpi beliti si uscati.) Nici o piata nu e lipsita de vanzatorii de leacuri traditionale.  Multe dintre leacuri au legatura cu potenta,

Katupat - este cosuletul verde din imagine, facut din frunza de palmier, in care se firebe / inabuse orez. Katupat este simbolul Ramadanului in Indonesia.

Katupat – este cosuletul verde din imagine, facut din frunza de palmier, in care se firebe / inabuse orez. Katupat este simbolul Ramadanului in Indonesia.

Am luat barca spre Nord, spre Negara, Raul Barito fiind cea mai buna cale de transport incolo.

Din Marabahan am luat barca spre Nord, spre Negara, Raul Barito fiind cea mai buna cale de transport incolo.

Aerul din Kalimantanul de Sud e greu de respirat datorita fumului de la incendierile pentru curatarea campurilor de orez si prafului de la mega-exploatarile de carbune.

Aerul din Kalimantanul de Sud e greu de respirat datorita fumului de la incendierile pentru curatarea campurilor de orez si prafului de la mega-exploatarile de carbune.

Statie de incarcat carbunele, pe Raul Bartio. Principalele surse de venit in Kalimantan sunt lemnul si carbunele. Ambele aduc profituri mari companiilor exploatatoare (in general straine) bani in bugetul administratiei din Jakarta si un dezastru ecologic pentru localnici.

Statie de incarcat carbunele, pe Raul Bartio. Principalele surse de venit in Kalimantan sunt lemnul si carbunele. Ambele aduc profituri mari companiilor exploatatoare (in general straine) bani in bugetul administratiei din Jakarta si un dezastru ecologic pentru localnici.

Timp de aproape o luna in Kalimantanul de Sud, din cauza poluarii nu am vazut cerul limpede. Culoarea din poze e "naturala" nu e manarita din white-balance.

Timp de aproape o luna in Kalimantanul de Sud, din cauza poluarii nu am vazut cerul limpede. Culoarea din poze nu e pacalita din white-balance.

Barja de carbune pe Barito. La fiecare 20 de minute trecea cate una...

Barja de carbune pe Barito. La fiecare 20 de minute trecea cate una…

Dupamasa, pe Barito. Culaorea apei si lumina maronie sunt de la poluare.

Dupamasa, pe Barito. Culaorea apei si lumina maronie sunt de la poluare.

Dupa 12 ore pe barca ajungem in Negara, localitate la Nord de Marabahan. In stanga fata, sunt prietenii de la MAPALA din Banjarmasin: Hary si Wiwent.

Dupa 12 ore pe barca ajungem in Negara, localitate la Nord de Marabahan. In stanga fata, sunt prietenii de la MAPALA din Banjarmasin: Hary si Wiwent.

Negara, "parcarea" de la piata e plina de barcile localnicilor, veniti sa faca cumparaturile pentru Lebaran (finalul Ramadanului).

Negara, “parcarea” de la piata e plina de barcile localnicilor, veniti sa faca cumparaturile pentru Lebaran (finalul Ramadanului).

Negara - in apropiere de piata, de-a lungul sunt o gramada de magazine si un dute-vino de barci.

De-a lungul raului, in piata din Negara, sunt o gramada de magazine si un dute-vino de barci.

Dupa ce piata se linisteste un pescar iese la aruncat plasa. In spate se vede moschea mare din Negara.

Dupa ce piata se linisteste un pescar iese la aruncat plasa. In spate se vede moschea mare din Negara.

Hari Raya Lebaran. Sunt inapoi in Marabahan, la familia lui Hary, imbracat cum se cuvine.

Hari Raya Lebaran (Ziua Mare a Lebaranului – incheierea Ramadanului). Sunt inapoi in Marabahan, la familia lui Hary, imbracat cum se cuvine.

Hari Raya Lebaran - apoape tot satul se aduna la rugaciune (Sholat) in curtea moscheii. Femeile si barabatii nu se amesteca niciodata in curtea moscheii, (si ingeneral la intalnire publice) femeile stau deobicei in spate sau intr-un separeu lateral.

Hari Raya Lebaran – apoape tot satul se aduna la rugaciune (Sholat) in curtea moscheii. Femeile si barabatii nu se amesteca niciodata in curtea moscheii, (si ingeneral la intalnire publice) femeile stau deobicei in spate sau intr-un separeu lateral.

Sholat - Hari Raya Lebaran, in Marabahan.

Sholat – Hari Raya Lebaran, in Marabahan.

Acasa la una dintre rudele lui Hary. De Lebaran se merge din casa-n casa, pe la vecini si rude, si se mananca cu burta.

Acasa la una dintre rudele lui Hary. De Lebaran se merge din casa-n casa, pe la vecini si rude, si se “mananca cu burta”.

Lebaranul continua la unul dintre prietenii lui Hary, in mod obisnuit, cu tigari "imbunatatite",  bauturi de tot felul si taclale

Lebaranul continua la unul dintre prietenii lui Hary, in mod obisnuit, cu tigari “imbunatatite”, bauturi de tot felul si taclale

 

Sahu, sahur!!! Sahur este masa servită de musulmani pe perioada Ramadanului, înainte de răsăritul soarelui. În fiecare dimineață megafoanele moscheilor și copiii din cartier/sat trezesc lumea pentru Sahur. În Negara, un oraș din Sudul Kalimantanului, am avut zilnic parte de un Turbo Sahur:

După Idul Fitri am plecat însfârșit spre o comunitate de dayaki, în zona Halong, din Sudul Kalimantanului. Nu era exact ceea ce căutam eu, comunitatea din Halong fiind modernizată ca și mod de viață. În Halong însă aveam să văd o ceremonie dayakă, prima ceremonie animistă, oficiată de șamanii comunității, la care am participat.

Mai multe poze din Kalimantan poți vedea în Galerie.

În articolul următor: despre contextul cultural din Indonezia și povești și fotografii de la Aruh dayalilor din Halong.
Top

Share if you likeShare on FacebookShare on Google+Pin on PinterestTweet about this on TwitterShare on LinkedIn

One thought on “Povești cu triburi -II- Kalimantan, în căutarea dayakilor

  1. monica dress

    wow..totul este altfel…parca traiesc in alte timpuri, guvernati de alte legi, parca timpul sta pe loc si nu alearga asa cum alearga la noi…am impresia ca acolo ziua are mai mult de 24 de ore…si ca suflwtul este mai important decat corpul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *