trekking – Dragoș Dubină

Povești cu triburi XIII – La korowai, cu arcuri, manele și misionari

Posted on 03/03/2015 by dragos dubina

1. De introducere

După 23 de zile, de la plecarea din Lombok, am ajuns în Basman, un sat la limita sudică a teritoriului korowailor. De acolo am luat-o la picior, din cătun în cătun, fără să putem stabili un itinerar și-o agendă, de care să ne ținem. Singurul reper a fost viza, care expira în 25 august, în 41 de zile.

Teritoriul korowailor e strâns între râurile meandrate de la sud de Munții Maoke, pe distanțe ce le bați la picior, chiar și desculț, în patru zile. În pădurile de acolo sunt mlaștini cu apă taninoasă, ca ceaiul negru, și din loc în loc se deschid luminișuri, pe teren ferm, în care locuitorii și-au construit case în copaci.

Acolo am ajuns la o confluență între vremuri.
Read more →

Povești cu triburi -VI- Maluku, traversarea Seramului

Posted on 28/08/2013 by dragos dubina

1. Email: Maluku, junglă și misionari

26 ianuarie 2012, din Ambon:

Salut! Care, cum, ce faceti? Pe unde?

Eu in Maluku, in Estul Indoneziei, la caldura mare, cu peste si orez, prin sate unde casele au buric in tavan, bastinasii din tribul Bati zboara ca liliecii (dar noi nu-i putem vedea), pesterile si muntii sunt pazite de stafii, daca vrei sa te pisi in rau trebuie sa-ti anunti tovarasii de drum ca altfel se supara spiritele locului… Evident sunt si orase cu tot ce trebuie, supermarket-uri, universitati, banci ai caror functionari iti pot povesti despre razboaiele actuale dintre triburile lor si vraji care-i pot face invulnerabili la taieturile de maceta… Maluku este deja pe alta planeta, conditia sa ajungi aici este sa vorbesti indoneziana si sa fi relaxat.

Tocmai am terminat o tura foarte faina la munte. Poate suna a cliseu: tura asta a fost o aventura pe care de mult o cautam si care nu cred c-o pot gasi in multe locuri. Si continua.

Acum o saptamana am facut o tura prin Seram (insula din Maluku) pe care o planuiam de acum 3 ani, cand am fost cu Fane si Misa pe o parte din traseul respectiv. Anul asta, cu Iulius si Dan am traversat insula Seram de la Sud la Nord, prin zona Manusela.

Povești cu triburi -V- Pădurile cu stafii ale dayakilor meratus

Posted on 26/08/2013 by dragos dubina

1. În pădurea cu stafii

După ceremonia Aruh din Juhu (articolul anterior) Dayat și Hari s-au întors în Banjarmasin, dar eu am rămas încă vreo două săptămâni în zona Munților Meratus, ca să dau o tură și prin alte cătune ale dayakilor de acolo.

În partea superioară a bazinului râului Alai sunt mai multe cătune, aflate la jumătate de zi de mers între ele și respectiv la una sau două zile de la ”drumul pentru două roți”. (Drumurile se împart în: drumuri mari, drumuri pentru două roți și drumuri de pădure, care pot fi drumuri de sat, sau de vânători.) Pe hărțile ce le-am găsit cu zona aceasta, nu este trecut niciunul dintre cătunele dayakilor și nici măcar văile și crestele nu sunt plasate exact. În Kyu, un sat de la poalele munților, tocmesc cu un dayak din cătunele de sus să-mi fie ghid.

Împreună cu Pa’ Rushmi, tatăl prietenului nostru dayak, plec pentru patru zile într-o tură în jurul Halau-Halau Laki și Halau-Halau Bini, cele două vârfuri de unde spiritele veghează întreaga zonă.

Nepal – Kathmandu și trekking în Langtang

Posted on 03/05/2010 by dragos dubina

Kathmandu

Kathmandu a fost primul oraș ‘altfel’ pe care l-am văzut. (până în 2005 umblasem doar puțin prin Europa de Vest și Sud-Vestul Rusiei.) Prima impresie: claxoane stridente, motociclete gălăgioase, forfoteală, ricșe, case înghesuite și majoritatea neterminate – în opinia mea – panouri cu reclame, multe, unele peste altele, cu orice. În zona veche, străzi înguste, înghesuială și mai mare, temple și altare la orice colt de stradă, valuri de muzică nepaleză după cum treceam pe lângă tarabele colorate, totul cuprins în arome necunoscute mie.

În afară de forfoteală și claxoane, ce mă loveau de la un metru de după colțul străzii, am simțit cel mai pregnant aromele de peste tot. Gălăgia și înghesuiala ‘asiatică’ le mai văzusem și la televizor și live, în piața Aurora – o piață din Timișoara, ce se revărsa pe câteva străzi, unde țiganii vindeau haine second hand și bișnițarii marfă de la turci și gunoaie din Germania. Însă mirosurile de condimente amestecate, bețișoare aromate, jeg și fum de motociclete și lumânări erau ceva nou, ce se completa firesc cu căldura umedă, forfoteala de pe străzile înguste, clădirile vechi și mulțimea de temple vii.